Actualizat ianuarie 17th, 2025 11:51 PM
ian. 08, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 987 vizualizari
În perioada 5 – 7 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 14 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 12 filtre, în acțiuni fiind implicați 375 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 137 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.387 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.268 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 330 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 161.245 de lei.
Totodată, au fost constatate 25 de infracțiuni, dintre care 15 la regimul circulației rutiere, patru de natură judiciară și șase infracțiuni de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 200 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 140 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, cinci au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 11 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, o oprire neregulamentară, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, cinci pentru lipsa ITP, iar 32 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.
Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 45 de permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii bihoreni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.
Astfel, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că, un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Totodată, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.
Și la acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii bihoreni au fost prezenți și la manifestările culturale și artistice, atât din municipiul Oradea, cât și de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.
În perioada următoare, polițiștii bihoreni vor continua, în sistem integrat, activitățile pentru liniștea și siguranța cetățenilor și pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
ian. 13, 2025 0
dec. 30, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 17, 2024 0
ian. 17, 2025 0
ian. 17, 2025 0
ian. 17, 2025 0
ian. 17, 2025 0