Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 24, 2019 Adrian Popa Actualitate 0
În luna octombrie, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Bihor a împlinit 26 de ani de activitate în slujba vieții, iar pentru a marca acest eveniment, pompierii militari,...sept. 13, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Cultură 0
Sunt în curs de execuție lucrările de reabilitare, restaurare și refuncționalizare a zidurilor Cetății Oradea, aproximativ 33% din lucrări fiind efectuate. Lucrările se realizează în...mai 28, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Uncategorized 0
Cetatea Oradea va găzdui și în acest an cel mai mare festival pentru copii din zonă, transformându-se astfel în principala atracție a orașului, pe parcursul a 3 zile pline de veselie și...mai 15, 2019 Adrian Popa Actualitate 0
Street FOOD Festival, festivalul care a adus aromele interesante și preparatele apetisante aproape de gurmanzi și pofticioși, a început sezonul și anul acesta, iar în acest weekend, între...mart. 19, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Cultură 0
Sărbătorile Pascale aduc la Oradea o nouă ediție a Târgului de Paști, în perioada 19-29 aprilie. Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, Cetatea Oradea, va deveni timp de...oct. 25, 2018 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0
Cum în data de 12 octombrie, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Bihor a împlinit 25 de ani de activitate contra cronometru pentru salvarea vieților omenești, SMURD Bihor...iun. 27, 2017 Florin Coman Actualitate, Cultură 0
Orgnizată de Uniunea Femeilor din Bihor (în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Direcția Județeană pentru Cultură Bihor, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii...iun. 22, 2017 Florin Coman Actualitate 0
Zilele Sf. Ladislau vor avea în program şi un eveniment nou, încă neanunţat. Sâmbătă, 24 iunie, toţi cei care sunt interesaţi de Cetatea Oradea vor putea participa, de la ora 15, la...iun. 19, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0
Moment ieşit din comun la Cetatea Oradea, unde ieri (18 iunie) a fost organizată o proiecţie. „Diapozitivele” au fost realizate de Remnus Toderici, fotoreporter al cotidianului Crişana, în...iun. 10, 2017 Florin Coman Actualitate, Cultură 0
De azi, 10 iunie, şi până la mijlocul lunii septembrie, Parcul Cetăţii Oradea se transformă în zonă de picnic cu multă muzică şi voie bună. Participanţii la Backyard Acoustic Season sunt...iun. 06, 2017 Florin Coman Actualitate, Cultură 0
Până pe 21 iunie, Cetatea Oradea va găzdui o expoziţie cu lucrări ale unei foarte tinere pictoriţe. Este vorba despre Lorena Bucur, cea care a câştigat locul II la Concursul Național...iun. 01, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
Labirint, tarabe cu diverse activităţi şi produse alimentare, jocuri de toate felurile, păpuşi uriaşe, hipodrom cu ponei, tobogane uriaşe, escaladă, ateliere de creaţie şi alte...mai 30, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
Cel mai mare eveniment, de până acum, dedicat copiilor organizat în Cetatea Oradea, Kids Fest, îşi turează motoarele. Chiar de Ziua Copilului, cei de la Rotary Club Oradea 1113 îi invită pe...mai 28, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
Cu mic, cu mare, orădenii au umplut curtea principală a Cetății Oradea în seara de sâmbătă (27 mai). O ieșire de weekend cu muzică bună, în cadrul acțiunii Primăvara din Grădină,...mai 27, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
După ce a atras melomanii prin deschiderea cu orchestră simfonică (link), manifestarea Primăvara din Grădină de la Cetatea Oradea mai bifează ceva ieșit din comun. Sâmbătă, 27 mai, un...mai 24, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
Asezonat cu diverse acte culturale, cu workshop-uri, degustări de băuturi lungi şi scurte, dar şi cu o ediţie interesantă de Skirt Bike, evenimentul Primăvara din Grădină se vrea un festin...mai 24, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
Kids Fest Oradea, cel mai mare eveniment dedicat copiilor organizat la noi, se va întinde pe durata a 4 zile. Va fi în weekendul prelungit de Rusalii, începând chiar cu Ziua Copilului, 1 iunie...mai 21, 2017 Andrei Şandor Actualitate 2
Dacă noul sediu al Muzeului Țări Crișurilor a acaparat greul în ceea ce privește vizitatorii din ediția 2017 a Nopții Muzeelor (link), Cetatea Oradea s-a evidențiat prin posibilitatea ca...mai 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
Despre expoziţia „Rezistență și represiune în Bihor” se cunoaşte deja că dă fiori oricărui om care trece pe acolo. Mai ales în ideea că acele condiţii de „trai” au fost...mai 18, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0
Conducerea oraşului merge înainte cu proiecte anunţate de mai multă vreme, care vizează reabilitarea clădirilor de patrimoniu din zona centrală. Potrivit primarului Ilie Bolojan, un obiectiv...