SUV-urile au depăşit berlinele la vânzări pentru prima dată în istorie

macan

În Statele Unite ale Americii, profeţia conform căreia SUV-urile şi crossoverele vor cuceri lumea s-a adeverit deja. E clar, vom fi o planetă de SUV-uri în curând.

Pentru prima dată în istorie, vânzările de SUV-uri şi crossovere din Statele Unite ale Americii au depăşit vânzările berlinelor convenţionale, dar şi ale pick-up-urilor. Şi ştii şi tu cât de mult le plac americanilor camionetele.

Cifrele vin de la compania IHS Automotive, care a analizat vânzările de maşini noi din primele cinci luni ale anului 2014 şi le-a comparat cu vânzările din aceleaşi perioade ale anilor trecuţi.

În urma calculelor făcute de oameni cu ochelari de vedere pe nas şi creioane pe urechi, rezultatul e simplu: SUV-urile şi crossoverele au avut parte de creşteri constante în fiecare an, astfel că în primele cinci luni ale lui 2014 au ajuns să reprezinte 36,5% din piaţa auto nouă din State. În comparaţie, berlinele au avut 35,4% din vânzări, în scădere faţă de anul trecut, iar pick-up-urile au avut 13,1%, tot în scădere.

„Aceste vehicule oferă o combinaţie de trăsături atrăgătoare, asociate atât cu maşinile, cât şi cu vehiculele comerciale uşoare, precum o poziţie înaltă la condus, o gardă la sol mai mare, o suspensie mai moale, mai mult spaţiu în interior, opţiunea tracţiunii integrale şi capacitatea de tractare, printre altele”, a explicat Tom Libby, analist în cadrul IHS Automotive.

Era doar o chestiune de timp până când această mutare urma să se întâmple, având în vedere că tot mai mulţi producători optează să introducă SUV-uri sau crossovere în gama lor de modele, din simplul motiv că se vând.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 64 = 74