Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 22, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 6199 vizualizari
Dacă despre șeful CSM Oradea, Florin Birta, se știa că e favoritul principal pentru ocuparea unui post de viceprimar în urma accederii sale în Consiliul Local, surpriza ședinței de constituire de miercuri, 22 iunie, a fost cea a propunerii a doua a PNL. Este vorba despre consultantul în afaceri Dacian Palladi.
Acesta a recunoscut pentru bihorstiri.ro că și el a fost surprins de propunere. În așteptarea clarificării situației din Consiliul Județean Bihor, liberalii, spune Palladi (foto), au decis să își securizeze pozițiile din Executivul Oradiei, „ca să ne putem mișca indiferent de ce se întâmplă la județ”. Trebuie spus că PNL își poate pune ambii viceprimari după ce, din câte se pare, UDMR a decis să se alieze cu PSD și cu ALDE la județ, declinând astfel oferta de a fi prezentă în Executivul municipal. Însă, Mircea Mălan, cel susținut de liberali pentru funcția de președinte al CJ Bihor, nu a fost prezent la ședința de constituire de azi după ce le spusese jurnaliștilor că, în continuare, PNL speră să întoarcă lucrurile și să dețină șefia județului.
Mălan a fost ales și în Consiliul Local Oradea, dar locul în care va presta în următorii 4 ani depinde de deznodământul de la CJ. Este în cărți și varianta ca, în caz că liberalii vor fi în Opoziție la județ, Mircea Mălan să aleagă să revină în legislativul orădean și, de ce nu, să își reia postul de viceprimar. În ciuda faptului că Dacian Palladi a fost ales în această funcție (n.b.: fără votul UDMR și PSD). Va fi o formalitate ca noul membru al PNL să renunțe la a fi în Executiv în favoarea acelui Mălan care cunoaște deja cum stau lucrurile în Primăria Oradea după 4 ani în care a lucrat ca viceprimar.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
aug. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0