Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
iun. 19, 2014 Andrei Şandor Sport 0 1357 vizualizari
Temându-se că FC Bihor nu va mai putea exista dacă Primăria Oradea se va retrage de la finanțarea clubului, Asociația Suporterilor (AS) echipei încearcă totul. S-a vorbit deja cu consilierii președintelui CJ Bihor (co-finanțator al clubului), iar azi, 19 iunie, este programată o întrevedere cu viceprimarul Ovidiu Mureșan. De asemenea, suporterii vor încerca să sensibilizeze și cât mai mulți consilieri locali și județeni în privința sensibilului subiect al nefinanțării din bani publici (orădeni) a clubului.
Daniel Bokor (foto), șeful AS, consideră că Primăria nu a procedat corect deoarece „…și cei de la Consiliul Județean și conducerea clubului au aflat din presă intenția Primăriei de a opri finanțarea. Cred că trebuia să stea la masă toate părțile și să discute, eventual să caute soluții de redresare, nu să informeze brusc și sec printr-un comunicat de presă această intenție”. Același Bokor ar vedea o soluție în organizarea de întâlniri/mese rotunde cu participarea reprezentanților Primăriei, ai Consiliului Județean și ai mediului de afaceri. „L-am contactat deja pe președintele Federației Patronilor Bihor, pe Ioan Lucian, care este și un împătimit și suporter al fotbalului, fiind, de altfel, și un fost președinte, care să ne medieze o întâlnire cu oamenii de afaceri, care ar putea ajuta la redresarea echipei”, a precizat ieri tânărul apărător al FC Bihor, chiar dacă știe că, în trecut, Lucian a avut o contribuție importantă în ceea ce privește situația foarte proastă de la un moment dat a clubului orădean. Ceea ce, poate, nu știu suporterii este că Lucian este un fan al primarului Ilie Bolojan. Deci s-ar putea să fie de acord cu decizia edilului.
Referitor la actuala situație financiară a FC Bihor (club aflat în insolvență), Bokor arată cu degetul și în direcția Primăriei, responsabilă și ea „pentru ducerea de râpă” a echipei. „Și atunci când s-au acumulat datoriile istorice, a existat cineva de la Primărie în AGA, iar acum nu trebuie lăsat de izbeliște și abandonat”, a mai declarat Bokor. Acesta nu crede că e bine ca opiniei publice să-i fie inoculată ideea lipsei de performanță în comparație cu sporturi precum polo sau baschet. „Eu am fost la meciurile de baschet și am văzut mulți suporteri de ai noștri de la fotbal. Noi mergem la orice sport, apreciem rezultatele și îi susținem, dar să nu uităm că fotbalul are cea mai mare masă de oameni, iar dacă Primăria acuză că nu au fost rezultate, să se uite ce finanțare s-a făcut, ce plafon de salarii am avut noi și ce bugete au avut alte echipe care s-au bătut la promovare, gen CSU Craiova și ASA Tg. Mureș, care au fost mult mai mari. Din punctul nostru de vedere, în primul an din acel proiect de trei ani anunțat, obiectivul evitarea retrogradării, a fost atins. Urma ca anul viitor să ne batem pentru locurile I-VI, iar peste doi ani la promovare. De ce se abandonează acum acest proiect?”, a spus ieri Daniel Bokor în cadrul unei conferințe de presă. De menționat că, dincolo de demersuri pentru încercarea de a găsi soluție de finanțare pentru FC Bihor, suporterii vor organiza un miting în centrul orașului.
Referitor la subiect, miercuri (18 iunie), primarul Ilie Bolojan a declarat că decizia de nefinanțare a fost deja luată. De asemenea, edilul susține că e fals că cei de la Consiliul Județean nu au știut și că au aflat din presă. Primarul spune că informarea către presă a fost trimisă după ce administrația locală a informat personal conducerea județului despre intenția de a nu mai finanța FC Bihor. Totodată, cu toate că nu este obligatoriu un asemenea pas, Bolojan este dispus și să inițieze o hotărâre de Consiliu Local prin care decizia Executivului să fie consfințită.
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0