CSM Oradea, două sferturi de vis în fața campioanei Europei, dar Ferencváros s-a impus clar: 17–5

CSM Oradea a pornit curajos în duelul cu Ferencváros Budapesta, disputat marți seară la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Deși porneau cu șansa a doua, orădenii au făcut o primă jumătate excelentă, reușind să țină pasul cu dublă campioană a Europei: 1–1 după primul sfert și 4–4 la pauză.

După revenirea la joc, diferența de valoare și forță fizică și-a spus însă cuvântul. Ferencváros s-a dezlănțuit, marcând 13 goluri în repriza secundă, în timp ce gazdele au mai punctat doar de două ori, prin Gardasevic și Insinna. Rezultatul final, 5–17, reflectă superioritatea copleșitoare a formației maghiare.

În ciuda scorului, prestația orădenilor din primele două sferturi rămâne una remarcabilă.
Urmează pentru CSM Oradea duelul cu CSA Steaua București, vineri, în Superliga Națională, iar pe 2 decembrie deplasarea la VPK Kotor, în Liga Campionilor.

Distribuie