Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
apr. 10, 2017 Andrei Şandor Editorial 3 4687 vizualizari
Autodenunț: Îl simpatizez pe Mircea Mălan. Am ajuns să-l cunosc ceva mai bine în mandatul 20012 – 2016, cutreierând alături de el șantierele de pe raza Municipalității și, deseori, schimbând cu el vorbe mai lungi sau mai scurte, în afara conferințelor de presă. Inclusiv discuții de tip „off the record”, în care și el, și eu am dat glas anumitor idei, nemulțumiri, critici etc. Știu că unii (care, cică, îl cunosc mai bine) vor spune că mă prea grăbesc să îmi fac despre vice o imagine prea pozitivă. Poate. Dar e modul în care-l văd eu. Și cred că nimeni nu poate să mă bănuiască de vreo „afacere” ascunsă cu el și cu liberalii care-l sprijină în bătălia pentru șefia organizației municipale. E pur și simplu o părere de-a mea. „Dar atunci ce te face să scrii acum despre el, cu puțin înainte de alegerile interne din PNL Oradea?” – este întrebarea pe care parcă o și aud din gura unor politicieni și chiar colegi.
Stați liniștiți, prieteni! Nu pentru a încerca, vezi Doamne, vreo influențare a votanților liberali. Sunt conștient că cele scrise de mine nu contează într-o asemenea măsură. Sunt un tip realist. Mărturisesc că imboldul pentru aceste rânduri l-am simțit după mai multe zile în care, volens – nolens, am observat pe internet că pe diverse „pagini” de pe un anumit site de socializare curg valuri laudele, limbile în dosul contracandidatului lui Mălan, tânărul viceprimar Florin Birta. Nici din greșeală nu am văzut vreun text prin care, în virtutea echidistanței peneliștilor care vor binele partidului, și despre Mălan să se scrie anumite lucruri care să fie cu bulină roșie în contextul luptei interne pentru șefia PNL Oradea. Ceea ce apreciez, în schimb, este că nici Birta (n.b.: cu care am, la fel, o relație profesională despre care aș zice că e corectă, fără a avea conflicte sau alt gen de probleme) nu a încercat în perioada asta să se bage în seamă cu te miri ce proiecte / realizări. O fi fost un gentlemen’s agreement între cei doi? Dacă da, foarte bine!
Adică cum? Numai pentru că a pierdut – nu din vina lui! – fotoliul de președinte al CJ Bihor, înseamnă că Birta e automat mai vrednic să ocupe scaunul de lider al PNL municipal și, foarte probabil, să candideze în 2020 la funcția de primar? Dacă e să-i reproșez eu ceva în acest context, ca privitor din exterior, este că nu a rămas în CJ. Cu sau fără postul de președinte, ar fi trebuit să continue să fie liderul de grup al PNL Bihor în legislativul județean. În mod cert ar fi fost mai credibil decât actualul, Ionel Avrigeanu! Desigur, astea-s chestiuni de partid, sunt comenzi la care se răspunde.
Cine-s eu, individ care niciodată nu a activat într-un partid politic, să vin cu asemenea copilării?! Cred, însă, că faptul că, în ciuda eșecului din vara trecută, super-politicianul Bolojan l-a chemat înapoi în dreapta sa, ar putea fi interpretat drept o măsură premeditată pentru trecerea lui Mircea Mălan pe linie moartă din punct de vedere politic.
Se știe că Birta e omul primarului. Dar, să ne amintim un pic: la un moment dat și Mălan părea că este acel om. Chiar și pentru un outsider a fost aproape scârbos modul în care primarul Ilie Bolojan s-a lepădat de el, după ce l-a împins în față, după ce a fost trimis la ședințe foto pe mărețele șantiere și a fost băgat la înaintare cu marile proiecte europene implementate pe repede înainte în 2015. „Păi, sondajele!”, o să îmi spuneți. Da, dom’le, înțeleg și asta. Dar cine e mai copil acum: eu – care, cică, nu văd / înțeleg jocul politic sau alții – care puteau să știe înainte de sondaje și de pregătirea lui Mircea Mălan pentru „întronizare” că vicele nu are cum să fie foarte sus în preferințele celor chestionați. Nu știu de ce, dar am impresia că ar fi câștigat Primăria, dacă ar fi candidat. Poate că nu cu 70% (din totalul voturilor valabil exprimate), dar ar fi câștigat.
Sau ce? Bolojan nu l-ar fi luat de mână să-l promoveze prin toate cartierele municipiului așa cum a garantat, de exemplu, în 2012 și pentru candidații PSD-iști (la locale și parlamentare)? Cine ar crede așa ceva?! Pentru mine e destul de clar: cum actualul primar nu a reușit nicicum să confirme la nivel național în PNL, nu a avut încotro și a trebuit să revină la candidatura sigură. Mă întreb și acum dacă va avea curajul să încerce să preia funcția de președinte național al PNL…
Back to mr. Mălan. Risc să se supere pe mine, dar voi da un pic din „casă”. La una dintre discuțiile pe care le-am avut, viceprimarul mi-a dezvăluit că iubește munca pe care o face în administrația locală. Și îl apreciez cu atât mai mult cu cât s-a „rupt” total de meseria lui. Nu că nu ar putea oricând să se întoarcă în sala de judecată și să pledeze ca avocat. Dar e o schimbare să treci de la robă și legi la țevi, diametre de conducte, grosime de polistiren și parametri de funcționare a punctelor termice. Uite, eu (nu că aș fi vreun etalon) nu am avut curajul să îmi schimb domeniul de activitate în mod atât de radical.
Ce-o să fie la scrutinul intern de la PNL Oradea? Doar liberalii știu. Sau, poate e mai corect să spunem că doar Bolojan și cercul apropiat știu. Cert este că dacă decizia ar fi a mea, aș da organizația mai degrabă pe mâna unui personaj ceva mai cu experiență în de-ale vieții. Pentru binele lor ca partid, ca om cu viziuni liberale, sper ca alegerile de la PNL să nu fie regizate. Că, sincer, de afară, așa pare. E un moment în care dacă și scrutinul de la o organizație municipală e măsluit, șansele ca la fel să se întâmple și la evenimentul național din vară sunt foarte mari. Ar fi păcat ca și celălalt partid istoric să ajungă pe tușă în țara asta. Tonul ar putea fi dat de organizațiile teritoriale, care ar putea să respingă trendul de a-i pune în funcție pe cei impuși direct sau indirect.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
aug. 06, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0
Tu sustiibpe cine vrei.
Eu il sustin pe urmasul lui Bolojan, pe Florin Birta!
„Urmasul lui Bolojan”? Da ce? Partidul sau Primaria sunt feudele lui Bolojan? Frumos!
Asa se dau socialistii ca liberali, incercand sa redefineasca termenii, ca maine-poimaine si animalele vor fi persoane si vor cere legalizarea casatoriei omului cu crocodilul (caz real din Mexic). Intr-adevar, e pacat pentru dl. Malan, era capabil, dedicat, interesat de ceea ce facea si provenea din domenii profesionale liberale, autonome, independente si responsabile – spre deosebire de altul care are un clan de familie intreg angajat la stat (la primarie)