Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 06, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1146 vizualizari
Vizită de curtoazie la Instituția Prefectului Județului Bihor. Ambasadorul Ungariei la București, Zakonyi Botond a venit aici ca semn al întăririi relațiilor de colaborare și comunicare cu autoritățile publice locale și județene din. Diplomatulse află la prima sa astfel de descindere în calitatea oficială pe care o are. Zakonyi a fost primit de subprefectul Cristian Bitea, iar discuțiile dintre cei doi au vizat aspecte legate de buna colaborare româno-maghiară din punct de vedere economic, social, academic şi al relaţiilor comerciale dintre cele două state. Potrivit datelor transmise de Cancelaria Prefectului, au fost evocate „rezultatele pozitive înregistrate pe linie academică-universitară amintind colaborările existente între Universitatea din Oradea şi Universitatea din Debrecen, colaborări care s-au consolidat ca urmare a derulării unor proiecte comune în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră din perioada 2007-2013”. Ambasadorul Ungariei a venit în Bihor în cadrul unui turneu pe care îl efectuează în zonă. Zakonyi Botond a fost însoțit de secretarul Pal Andras.
aug. 23, 2023 0
feb. 09, 2022 0
nov. 01, 2021 0
sept. 01, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0