Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
apr. 28, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1327 vizualizari
Cu toate că atât Consiliul Județean, cât și Primăria Oradea (prin diverși reprezentanți) au vorbit de mai multe ori despre alocarea fostului Cinema Transilvania din centrul orașului în vederea realizării unei Case de Cultură a Studenților – cerută cu insistență de ani de zile, se pare că tinerii își pot lua adio de la imobil. În ședința de joi, 26 aprilie, consilierii județeni au decis să aprobe finanțarea reabilitării imobilului din Piața Ferdinand, dar nu în beneficiul studenților, ci în cel al actorilor orădeni. Mulțumită, probabil, lobby-ului puternic din partea managerului Teatrului „Regina Maria”, liberalul Daniel Vulcu, CJ Bihor a alocat 500.000 lei pentru proiectul tehnic (80.000 lei) și pentru demararea șantierului (restul până la 500.000 lei). Explicația oficială este că, în caz că nu se făcea repede ceva cu sala (după ani de zile de lăsare în paragină!), aceasta reintra în zestrea RADEF, instituție de la care județul a preluat fostele cinematografe din oraș. Reprezentanții Consiliului Județean cred că lucrările ar putea demara încă din această vară, durata șantierului fiind estimată la un an de zile.
Referitor la studenți, aceștia nu trebuie să fie, totuși, foarte disperați. În 2010, rectorul Cornel Antal le-a alocat un spațiu pe care tinerii s-au angajat să-l amenajeze și să-l transforme într-un Club al Studenților care, chiar dacă nu va fi neapărat o casă de cultură așa cum se putea face într-un spațiu precum Cinema Transilvania, îi va ajuta pe studenți să se desfășoare în condiții mai bune. Reamintim că fostul cinematograf de lângă agenția Tarom din centrul Oradiei a fost „vânat” și de alte categorii. La un moment dat, se vorbea despre faptul că fostul primar Petru Filip ar fi promis locație celor de la Uniunea Artiștilor Plastici.
nov. 26, 2024 0
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 21, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!