Studenții de la Relații Internaționale din Oradea, dialog despre activism civic și implicare în comunitate

Studenții de la specializarea Relații Internaționale și Studii Europene a Universității din Oradea s-au întâlnit miercuri, 27 mai, cu Teodora Pereț Albiter, director de programe în cadrul Fundației Comunitare Oradea, pentru o discuție despre implicarea civică și rolul organizațiilor neguvernamentale în dezvoltarea comunității.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme precum proiectele civice locale, importanța activismului în diferite domenii și modalitățile prin care viitorii specialiști în relații internaționale și afaceri europene pot contribui la dezvoltarea orașului și a comunității locale.

Studenții au aflat detalii despre mecanismele de finanțare și gestionarea fondurilor la nivel local, dar și despre modul în care implicarea activă în organizații și proiecte civice poate contribui la soluționarea unor probleme din comunitate.

Teodora Pereț Albiter a prezentat mai multe inițiative locale dedicate educației, protecției mediului și incluziunii sociale, subliniind că o carieră în diplomație sau în instituțiile europene trebuie să pornească de la înțelegerea realităților din propria comunitate.

Discuțiile s-au concentrat și asupra oportunităților de voluntariat și internship oferite de organizațiile civice din Oradea, tinerii fiind interesați să afle cum se pot implica în proiectele derulate la nivel local.

„Această inițiativă consolidează parteneriatul dintre mediul academic local și organizațiile neguvernamentale, oferind viitorilor specialiști în relații internaționale o perspectivă aplicată asupra guvernanței și cooperării”, a declarat conf. univ. dr. Cristina Dogot, organizatoarea evenimentului.

La finalul întâlnirii, studenții au apreciat caracterul interactiv al discuțiilor și oportunitatea de a intra în contact direct cu profesioniști implicați în proiecte comunitare.

Distribuie