Actualizat decembrie 6th, 2024 8:07 PM
iul. 15, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1510 vizualizari
După un an de pauză, între 22 și 25 iulie vom avea iar ocazia să ne răsfățăm la o nouă ediție a celebrului festival culinar.
Conceptul evenimentului din acest an e Yummy & Yay, ceea ce promite o colecție mare de experiențe, atât culinare cât și legate de activități distractive sau de programul artistic.
Muzica live de calitate face parte din meniu și anul acesta. Vineri seara vor concerta Lucia și Kryptonite Sparks, sâmbătă vor urca pe scenă Baby Elvis și Robin and the Backstabbers, iar duminică va fi rândul celor de la Dimitri’s Bats și Byron.
Alături de artiști, truck-urile vor fi și ele vedetele festivalului, așa cum e normal la Street FOOD Festival. Organizatorii promit un mix impresionant de arome specifice bucătăriei internaționale și o gamă largă de băuturi reci, ideale pentru serile de weekend din mijlocul verii. Dacă ți-e dor de preparatele tale preferate, sigur le vei regăsi în oferta culinară, iar dacă vrei să încerci ceva nou, vei avea din ce să alegi. Revitalizarea contului de Instagram cu poze frumoase va fi o altă consecință a vizitei tale în festival.
Intrarea la festival e liberă, dar e condiționată de respectarea unor măsuri reglementate prin lege, după cum urmează:
Accesul la eveniment este permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS CoV 2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă testul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS CoV 2 nu mai vechi de 72 de ore.
De asemenea, accesul va fi permis și persoanelor care, contra cost, vor efectua un test Rapid Antigen non-invaziv, iar rezultatul va fi negativ.
Testarea se face la punctul de testare special amenajat la intrarea în festival, în curtea mare a Cetății.
Accesul copiilor însoțiți cu vârsta mai mică sau egală cu 16 ani este necondiționată de vaccin sau test.
iun. 18, 2024 0
iun. 13, 2024 0
mart. 02, 2024 Comentariile sunt închise pentru „Sincron” – expoziția absolvenților și profesorilor de la Arte Decorative, Design și Design Vestimentar ai Facultății de Arte
oct. 20, 2023 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!