Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 06, 2014 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1484 vizualizari
Echipa fanion a județului a reușit să își adjudece cele 3 puncte puse în joc sâmbătă, 5 aprilie, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, în cadrul etapei actuale (21) a Ligii a II-a. Oaspeții, fotbaliștii de la Minerul Motru sunt, astfel, în continuare pe ultimul loc al clasamentului.
Cronica meciului e furnizată de Florin Mihalca, responsabil de relațiile cu presa în cadrul clubului FC Bihor:
Meciul cu motrenii a început ceva mai echilibrat, chiar cu formația oaspete care a avut mai mult posesia în primele 12 minute, cu FC Bihor care a echilibrat disputa și a atacat mai mult în următoarele minute. Finalul de primă repriză le-a aparținut, de altfel, „roș-albaștrilor”, care au și marcat două goluri, în minutele 41 și 45. Mai întâi, în minutul 41, Claudiu Pascariu a înscris, după o deviere cu capul a lui Zs. Lukacs, totul pornind de la lovitura libera de pe dreapta executată de R. Lupu. Apoi, în ultimul minut al primei reprize, FC Bihor a urcat scorul la 2-0, după lovitură libera de pe stânga a lui M. Stancu, R. Lukacs reluând cu capul din 5 metri.
După pauză, FC Bihor a rămas în inferioritate numerică, în minutul 55, când Fl. Lazăr a primit cartonașul roșu pentru un fault din spate asupra lui Trifu în postură de ultim apărător. După eliminare, orădenii s-au retras în apărare și au permis oaspeților să atace mai mult, replicând periculos pe contraatac. În minutul 69, Minerul a avut ocazia să reducă din handicap, dar centrarea lui Trifu de pe dreapta în faţa porții goale nu a fost finalizată de Fărcăşanu, care a alunecat şi a ratat întâlnirea cu mingea. Golul de onoare al oaspeților a venit chiar în final, în prelungiri, în minutul 90+1, când Stoenac a centrat de pe dreapta, iar din 6 metri Trifu a reluat cu capul sub transversală cu toată opoziţia lui Fidan.
FC Bihor s-a impus astfel cu scorul de 2-1 și a luat trei puncte importante, care vor conta și pentru faza play-aut a campionatului.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 20, 2024 0