Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 13, 2017 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 1671 vizualizari
Se cheamă Hector şi este o interfață holografică în stil futurist şi care conține gadgeturi configurabile care pot fi plasate pe ecran în funcție de preferințe. Adică o formă de inteligenţă artificială cu care se mândreşte creatorul său, Darius Mnerea, student boboc la Facultatea de Științe, Departamentul Informatică, la Universitatea din Oradea. Instituţie care, la rândul ei, se mândreşte cu o speranţă a ştiinţei autohtone. Hector a făcut cunoştinţă cu presa locală în cursul zilei de ieri, la Biblioteca unităţii de învăţământ superior, la evenimentul de „socializare” fiind prezenţi studenţi, rectorul Constantin Bungău, prof. univ. dr Sanda Filip, decan al Facultății de Științe, prodecanul Ioan Fechete și şeful Departamentului Matematică-Informatică, Constantin Popescu.
Interfața cu inteligenţă artificială poate fi accesată în diferite moduri. „Creatura” e capabilă ca, fără senzori suplimentari, să recunoască bătăile din palme și să reacționeze când este bruscat. Are un sistem de securitate care poate fi apelat și manual prin tastarea unei comenzi în terminal. Aplicația aferentă are un sistem de fișiere integrat, cu spațiu de lucru propriu, un Terminal care acceptă comenzi de la distanță și un Manager de Aplicații. Prezentarea interactivă s-a materializat prin solicitarea lui Mnerea ca un voluntar din cei prezenţi să intre în contact cu Hector prin utilizarea funcţiei de chat. Iar Hector chiar a răspuns: conversații cursive, savuroase, completate de replici distractive și pline de ironie au fost date. Hector asimilează informațiile de pe Internet şi, potrivit studentului care a dezvoltat această inteligenţă artificială, sistemul poate fi controlat de la distanță sau de pe desktop printr-o versiune specială a terminalului. De asemenea, sistemul înregistrează video și audio.
Încurajat de şefii de la Universitatea din Oradea, Darius Mnerea lurcează deja la dezvoltarea aplicației.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0