Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 03, 2023 Adrian Popa Actualitate Comentariile sunt închise pentru Şoferi depistaţi în trafic sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis. Unul dintre aceștia a fost reținut de polițiști 957 vizualizari
În perioada 31 martie – 2 aprilie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe șoselele bihorene, au fost aplicate 262 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 101.352 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 30 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 117 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 29 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 38 de pietoni, 13 bicicliști, șapte sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, trei pentru depășiri neregulamentare, cinci pentru lipsa ITP, două sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, iar 48 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Exemplu:
A rămas fără permis pentru 4 luni, după ce a fost depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu viteză excesivă
Sâmbătă, 1 aprilie, la ora 18.16, pe D.N.19E, în localitatea bihoreană Chiribiș, a fost depistat în trafic un bărbat de 63 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 124 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 71 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Oradea / Reținut de polițiștii rutieri bihoreni, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului și a drogurilor
Duminică, 2 aprilie, în jurul orei 07.40, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Podului din Oradea, în intersecția cu strada Uzinelor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat două autoturisme care staționau regulamentar.
După producerea evenimentului rutier, care a fost unul fără victime, bărbatul de 34 de ani a abandonat autoturismul și a părăsit locul evenimentului, deplasându-se până pe strada Aurel Covaci din Oradea, unde a fost depistat de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oradea.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 34 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv și în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier l-au reținut pe bărbatul de 34 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Luni, 3 aprilie, cel în cauză va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supraveghgerea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Sâmbătă, 1 aprilie, în jurul orei 21.20, pe drumul județean 767A, pe raza localității bihorene Fegernic, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un localnic, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, duminică, 2 aprilie a.c., la ora 10.10, pe drumul comunal 252, în localitatea bihoreană Stâncești, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 72 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Totodată, sâmbătă, 1 aprilie, la ora 08.33, pe strada Universității din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 64 ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Cercetați penal pentru conducerea fără permis a unor vehicule neînmatriculate, cu numere false sau pentru comiterea altor infracțiuni rutiere.
Duminică, 2 aprilie, în jurul orei 16.10, pe strada Unirii din localitatea bihoreană Tărian, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul de 40 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tot duminică, 2 aprilie, la ora 21.10, pe drumul județean 768A, în localitatea bihoreană Rohani, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din comuna Pomezeu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, duminică, 2 aprilie, în jurul orei 21.30, pe D.N.76, pe raza localității bihorene Sudrigiu, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Totodată, sâmbătă, 1 aprilie, la ora 21.50, pe drumul comunal 247, în localitatea bihoreană Mierlău, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un tânăr de 16 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Duminică, 2 aprilie, la ora 01.40, pe D.N.75, în localitatea bihoreană Vașcău, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals.
De asemenea, sâmbătă, 1 aprilie, în jurul orei 15.25, pe strada Zărandului din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au depistat în trafic o tânără de 19 ani, localnică, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, vineri, 31 martie, la ora 15.40, pe D.N.1, pe raza localității bihorene Lugașu de Jos, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
nov. 18, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 01, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0