Șofer băut, implicat într-un accident în Girișu de Criș. Un copil de 4 ani a ajuns la spital

Un accident rutier produs duminică seara, în localitatea Girișu de Criș, s-a soldat cu rănirea unui copil de 4 ani. Potrivit polițiștilor bihoreni, autoturismul în care se afla minorul s-a răsturnat după ce a părăsit partea carosabilă, iar șoferul avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un copil în vârstă de 4 ani a fost transportat la spital în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe drumul județean 797, în localitatea Girișu de Criș.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, evenimentul a fost semnalat printr-un apel la 112, în jurul orei 20:11. Din primele cercetări efectuate la fața locului reiese că în accident a fost implicat un singur autoturism, care, din motive ce urmează să fie stabilite de anchetatori, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, un minor de 4 ani a fost rănit. Acesta a fost evaluat medical la locul accidentului, după care a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Verificările efectuate de polițiști au arătat că șoferul autoturismului se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul urmează să fie supus recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Pe durata intervenției și a cercetărilor, circulația pe DJ 797 s-a desfășurat alternativ, pe un singur sens, fiind dirijată de polițiștii rutieri.

Oamenii legii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Distribuie