Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 26, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1144 vizualizari
Pare că, după ce timp de aproape 3 ani nu s-a întâmplat mare lucru în privinţa Sălii Polivalente, lucrurile încep să se mişte cu viteză ceva mai mare. Asta după ce Compania Naţională de Investiţii (CNI) a făcut public că cei de la Erbaşu au câştigat licitaţia de rigoare. Primăria este cea care transmite că a fost bifată „o primă întâlnire a grupului de lucru pentru construcţia noii săli de sport din Oradea”. La discuţie au participat, pe lângă constructor, reprezentanţi ai CNI, ai Primăriei Oradea, ai Administraţiei Domeniului Public (ADP) şi ai Termoficare Oradea. De ce ei? Pentru că, spun cei de la Primărie, „urmează să treacă la realizarea proiectului tehnic” şi deoarece „s-a convenit ceea ce trebuie făcut pentru realizarea studiilor geologice de pe amplasamentul unde ar urma să fie construită sala, soluţia de încălzire a sălii, precum şi alte aspecte care ţin de faza de proiectare”. Administraţia locală menţionează că toţi cei prezenţi la întrevedere „vor colabora pentru realizarea şi autorizarea proiectului tehnic al sălii şi al proiectelor privind utilităţile, accesul şi parcările”. În acest context, precizăm că directorul ADP, Liviu Andrica, spune în ultima conferinţă de presă că mutarea Pieţei Obor poate fi făcută „oricând”, în funcţie de cât de repede este nevoe de eliberarea amplasamentului pe care va fi ridicată noua sală de sport.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0