Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
oct. 17, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2955 vizualizari
34 de consilieri judeţeni în funcţie. Toţi prezenţi. Deci şedinţă lină a Consiliului Judeţean (CJ) Bihor. Aşa ar fi putut fi, însă nu s-a întâmplat aşa! Marţi, 17 octombrie, întrunit în şedinţă ordinară, legislativul a aprobat o serie de proiecte importante. Printre ele cele cu salarizarea angajaţilor, subiect care trena de când grupul liberal a decis să boicoteze adunările aleşilor judeţeni. Dar cel mai controversat punct de pe ordinea de zi s-a dovedit a fi validarea social-democratului Adrian Szatmari, al cărui mandat de consilier a rămas în aer încă de la scoaterea din PSD şi din CJ Bihor a Anei Maria Tiron. Dacă până acum liberalii au găsit diverse motive pentru a nu participa la vot în caz că Executivul pune pe ordinea de zi acest punct, azi, grupul de Opoziţie a combătut aducerea lui Szatmari prin chestiuni legate de Comisia de validare. Şi prin vocea consilierului Dacian Foncea, membru al Comisiei cu pricina, care, iniţial, a reclamat că nu a fost chemat la şedinţa forului format din 3 persoane, în care pesedistul a primit undă verde şi după care ar fi trebuit să urmeze votul din plen. În prezenţa „inculpatului”, liberalul şi Executivul CJ au avut un schimb de replici de câteva minute, finalul fiind că preşedintele Pasztor Sandor a cerut ca membrii Comisiei de validare să se retragă pentru o nouă deliberare în privinţa mandatului înlocuitorului Anei Maria Tiron. Operaţiune la care Foncea a refuzat să participe. Dar, bazându-se şi pe decizia Curţii de Apel Timişoara – care a dat sentinţă favorabilă conducerii CJ Bihor şi în privinţa activităţii Comisiei de validare din care lipsea / lipseşte un component – liderul CJ a mai spus-o o dată: „2 este mai mult decât jumătatea lui 3”. Şi, cel puţin matematic, nimeni nu l-a putut contrazice. Aşa că mandatul lui Adrian Szatmari a fost validat din nou. Doar că grupul PNL nu l-a aprobat, aşa că social-democratul a continuat să rămână pe tuşă. Situaţie extrem de jenantă.
Doar că, de data asta, liderul de grup Ionel Avrigeanu de la PNL a venit cu o nouă explicaţie. Cică liberalii vor vota pentru ca Szatmari să înceapă să presteze în CJ Bihor dacă instanţa de contencios administrativ de la Tribunalul Bihor nu-i va da câştig de cauză (n.b.: mâine, 18 octombrie) lui Tiron. Adică, în caz că fosta pesedistă (n.b.: care a fost dată afară din partid, aspect subliniat în şedinţa de azi de către preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang) va pierde procesul prin care cere anularea actului emis de Prefectură prin care şi-a pierdut mandatul de consilier judeţean, la următoiarea şedinţă ordinară PNL îl va vota pe noul membru al grupului PSD.
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0