
Direcția de Asistență Socială Oradea continuă programul de sprijin psihologic pentru persoanele vârstnice, organizat săptămânal la Centrul Multifuncțional Rogerius. Seniorii pot participa și la activități de mișcare și cursuri gratuite de digitalizare.
Singurătatea și lipsa interacțiunilor sociale reprezintă provocări pentru numeroase persoane vârstnice, mai ales pentru cele care locuiesc singure sau au familia departe. Pentru a le oferi sprijin emoțional și oportunități de socializare, Direcția de Asistență Socială (DAS) Oradea continuă programul de consiliere psihologică dedicat seniorilor, derulat în parteneriat cu Asociația Psihologi pentru Comunitate.
Întâlnirile au loc în fiecare zi de luni, la Centrul Multifuncțional Rogerius, și sunt coordonate de doi psihologi voluntari ai asociației. Programul a fost inițiat la sfârșitul anului 2025 și le oferă participanților un cadru în care pot discuta deschis despre problemele și dificultățile cu care se confruntă.
Seniorii pot vorbi despre singurătate și problemele emoționale
În cadrul întâlnirilor, participanții discută despre schimbările care apar odată cu înaintarea în vârstă, relațiile cu familia, pierderea persoanelor dragi și dificultățile emoționale. Psihologii îi ascultă și îi îndrumă să găsească modalități de gestionare a situațiilor dificile.
Dincolo de sprijinul specializat, întâlnirile le oferă seniorilor posibilitatea de a cunoaște persoane cu experiențe asemănătoare, de a lega prietenii și de a ieși din rutina zilnică.
Potrivit directorului executiv al DAS Oradea, Anca Grama, singurătatea este una dintre principalele probleme semnalate de participanți.
„Din ceea ce ne-au împărtășit seniorii care participă la aceste întâlniri, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă este singurătatea. Atunci când o persoană rămâne singură, când familia este departe și nu mai are activități sau oamenii cu care să vorbească, pot apărea izolarea și chiar depresia”, a declarat Anca Grama.
Aceasta a subliniat importanța acestor activități pentru persoanele vârstnice, în special pentru cele care au nevoie de un spațiu în care să fie ascultate și să socializeze.
„Pentru unii, simplul fapt că au unde să meargă în fiecare săptămână contează foarte mult”, a mai precizat directorul executiv al instituției, care a arătat că DAS Oradea urmărește să continue și să dezvolte programele dedicate seniorilor.
Mișcare și socializare pentru persoanele vârstnice
Pe lângă întâlnirile de sprijin psihologic, DAS Oradea organizează și alte activități menite să încurajeze participarea seniorilor la viața comunității și să contribuie la menținerea unei stări bune de sănătate.
În fiecare zi de joi, la Centrul Multifuncțional Ioșia, de pe strada Cazaban nr. 52/A, persoanele vârstnice sunt invitate la o oră de mișcare, organizată în parteneriat cu Asociația Noua Acropolă.
Exercițiile sunt adaptate posibilităților participanților și urmăresc menținerea mobilității, îmbunătățirea posturii și detensionarea corpului. În același timp, activitățile reprezintă o ocazie de întâlnire și socializare.
Peste 250 de seniori au participat la cursuri gratuite de digitalizare
Un alt program derulat de DAS Oradea vizează dezvoltarea competențelor digitale în rândul persoanelor vârstnice. Până în prezent, peste 250 de seniori au participat la cursuri gratuite în cadrul cărora au învățat să utilizeze telefonul mobil și aplicațiile online.
Cunoștințele dobândite îi ajută să comunice mai ușor cu membrii familiei, să acceseze informații și servicii și să gestioneze independent diferite activități cotidiene.
Unde se pot înscrie seniorii din Oradea
Persoanele interesate de grupurile de sprijin psihologic, de activitățile de mișcare sau de celelalte programe destinate seniorilor pot solicita informații și se pot înscrie telefonic, la 0770 988 624, sau prin e-mail, la social@daso-oradea.ro.
DAS Oradea îi încurajează și pe membrii familiilor, vecini și cunoscuți să le facă aceste programe cunoscute persoanelor vârstnice care petrec mult timp singure și să le încurajeze să participe.
Prin aceste inițiative, instituția urmărește să sprijine integrarea socială a seniorilor, să le mențină autonomia și să le ofere oportunități de a rămâne activi și conectați la comunitate.




