Actualizat decembrie 9th, 2024 12:19 AM
iun. 30, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3311 vizualizari
Consiliul Local Oradea a aprobat, ieri, cu 19 voturi „pentru” (PNL și UDMR) și 5 abțineri (PSD) semnarea contractului pentru serviciile de mentenanță aferente noii centrale termo – electrice de pe Șoseaua Borșului (foto – captură youtube). Firma câștigătoare a licitației este General Electric (sucursala România), care, în urma negocierilor, va primi 32,83 de milioane de euro pentru serviciile sale.
Potrivit documentelor atașate proiectului de hotărâre de Consiliu Local, în urma apariției (în 7 martie) a anunțului de participare la licitație, doar compania americană menționată s-a arătat interesată. A urmat etapa cu depunerea ofertei preliminare și partea negocierilor. Discuțiile cu americanii s-au derulat până în 24 iunie.
Inițial, valoarea estimată a contractului a fost de aproape 170 de milioane de lei. Suma a scăzut la 146.111.786 de lei (fără TVA), iar durata contractului de mentenanță va fi de 120.000 de ore de funcționare a turboagregatului centralei sau 20 de ani de la data semnării contractului.
Printre clauzele legământului se numără cea care vizează garantarea de către Municipalitate a obligațiilor de plată stipulate în contract în sarcina Termoficare SA, pentru cazul în care, indiferent în ce moment al derulării contractului de mentenanță, compania subordonată CL Oradea nu va putea să se achite de obligațiile sale asumate.
De asemenea, Municipalitatea se obligă să garanteze următoarele plăți: schimbarea secțiunii calde (de două ori) – cu valoarea garantată de 2,2 milioane de dolari americani – și schimbarea motorului turbinei cu gaz (tot de două ori) – cu valoarea garantată de 3.95 milioane de dolari americani.
Garanția de bună execuție a fost stabilită la 10% din valoarea fără TVA a contractului. Mai multe amănunte despre prevederile contractule puteți citi urmărind acest link.
iul. 16, 2020 0
aug. 29, 2017 0
mai 30, 2017 0
mai 26, 2017 0
dec. 09, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!