Șeful PSD, Ioan Mang, a fost la Cluj-Napoca pentru discuții despre Autostrada Transilvania

BENQ DIGITAL CAMERAMinistrul delegat pentru mari proiecte de infrastructură și-a ținut promisiunea și a adunat la Cluj-Napoca reprezentanții județelor de pe traseul „fantomaticei” autostrăzi Transilvania. Vineri, 28 iunie, Dan Șova s-a văzut, printer alții, cu trimișii Consiliilor Județene, cărora le-a explicat că singura soluție pe care Bucureștiul o vede în acest moment pentru redemararea lucrărilor ar fi concesiunea, varianta vehiculată a fondurilor europene nefiind una implementabilă. În opinia ministrului Șova, „contribuția statului trebuie să fie de maximum 49% și trebuie să găsim soluții ca din taxa de autostradă proiectul să producă 51%, reprezentând costuri de proiectare – construcție, creditare, operare – întreținere, pe perioada concesiunii”. De asemenea, demnitarul spune că va fi nevoie de refacerea studiilor de trafic, ele trebuind „actualizate la Autostrada Transilvania”.
Purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Mircea Jacan, a precizat pentru bihorstiri.ro că județul nostrum a fost reprezentat în Cluj de vicepreședintele Ioan Mang.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + = 12