Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 2891 vizualizari
Președintele Traian Băsescu a semnat azi, 15 noiembrie, Decretul referitor la încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului-șef Dan-Valentin Fătuloiu (foto) cu ministerul Afacerilor Interne. Potrivit datelor difuzate de presa centrală, cel care în ultimele luni a fost șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea se desparte de instituție deoarece se pensionează.
Fătuloiu a fost numit la conducerea ITPF în ianuarie 2013 și nu s-a remarcat cu mare lucru în calitatea pe care a avut-o aici. Singurele ocazii în care chestorul-șef a ieșit din „bârlog” au fost cele cu depuneri de coronae cu ocazia anumitor zile special. Dan Fătuloiu, fost șef al Poliției Române, a fost implicat într-un mare scandal de corupție, fiind arătat cu degetul de omul de afaceri Cătălin Chelu, care acuza că chestorul-șef îi ceruse șpagă în calitate de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. În 2010, după un flagrant organizat de Direcția Națională Anticorupție, în parcarea Ministerului, Fătuloiu trebuia să primească drept mită de la Chelu, prin interpuși, aproape 50.000 euro. La flagrant s-a apelat în urma denunțului făcut de Dan Fătuloiu, numele lui apărând într-un dosar în care era cercetat modul în care Chelu a încercat să îl determine pe oficialul de la minister să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale având ca obiect infracţiuni comise de către omul de afaceri şi de persoane apropiate acestuia. Procurorii au mai arătat atunci că lui Dan Fătuloiu i se promisese șpagă de 1 milion de euro în schimbul serviciilor sale.
Urmează, probabil, o nouă numire temporară la cârma ITPF Oradea, după care, cel mai probabil, va fi organizat un concurs pe postul de inspector-șef.
apr. 02, 2024 0
apr. 10, 2023 0
mart. 20, 2023 0
dec. 20, 2022 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0