Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 18, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1900 vizualizari
Comandorul Laurențiu Anghelescu (foto), șeful Colegiului Național de Apărare (CNA), a fost oaspetele Prefecturii Bihor. Miercuri, 18 mai, la sediul Instituţiei Prefectului a avut loc o întâlnire în cadrul căreia prefectul Gavrilă Ghilea, i-a primit pe cursanţii seriei a XXII-a din cadrul CNA, conduși de Anghelescu, aflaţi într-o călătorie de studii şi documentare. Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Florin Ardelean, evenimentul de azi a fost o ocazie pentru ca prefectul Ghilea să facă o prezentare a judeţului Bihor, „insistând pe indicatorii socio-economici de bază – industrie, agricultură, turism, aspecte şi priorităţi sociale, sănătate, cultură şi educaţie”. Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu a răspuns întrebărilor cursanţilor cu privire la relaţiile de colaborare transfrontaliere și la chestiuni legate de aspecte ale infracţionalităţii în judeţul Bihor. Cursanţii care au fost primiți azi de șeful Instituției Prefectului Județului Bihor fac parte din structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale şi serviciilor de informaţii.
aug. 23, 2023 0
feb. 09, 2022 0
nov. 01, 2021 0
sept. 01, 2020 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0