Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1007 vizualizari
Cu aproximativ 107 milioane de euro contractaţi, respectiv, o parte din aceşti bani, în curs de contractare, Executivul Consiliului Judeţean (CJ) Bihor se mândreşte cu o mare promisiune electorală îndeplinită. La bilanţul anului curent, când împreună cu vicepreşedintele Ioan Mang a anunţat semnarea a două noi contracte, dar şi semnarea, la începutul lui 2018, a altor finanţări pentru proiecte, preşedintele Pasztor Sandor a „decretat”: „În Bihor, într-un an, niciodată nu s-au adus 1090 de milioane de euro. Asta este foarte clar!”. Liderul CJ a ţinut să puncteze că toate finanţările pentru drumuri, pentru Muzeu şi alte iniţiative care au primit deja bani sau sunt în curs de a primi girul Bucureştiului au venit pe proiecte la care s-a lucrat în anul 2017. O altă mândrie este că 90% din banii respectivi provin din fonduri europene. „Am fost daţi drept exemplu în sala de şedinţă a Guvernului României, ca judeţ care reuşeşte să-şi impună proiectele”, a povestit Pasztor, convins de faptul că Bihorul şi Municipiul Oradea pot fi un exemplu de urmat pentru orice judeţ în materie de utilizare a resurselor financiare europene. Bucuria reuşitelor în materie de impunere a proiectelor în vederea finanţării (prin PNDL şi din bani de la Uniunea Europeană) vine, însă, la pachet cu stresul generat de procedurile de achiziţie publică. Preşedintele Pasztor Sandor se arată deja îngrijorat pentru partea de contractare a lucrărilor efective, căci se ştie că în România a contesta rezultatul unei licitaţii a devenit sport naţional, iar până la soluţionarea definitivă a unei asemene cauze pot trece luni bune. Deci se poate stagna cu investiţiile, ceea ce nu e în interesul nimănui. „Dorim să urgentăm partea de achiziţii. Ne-am prezentat punctul de vedere la Guvern, în sensul simplificării cât de urgente a legislaţiei şi avem promisiuni în acest sens. Ca să nu ne trezim un an, un an şi jumătate cu contestaţii şi o grămadă de alte probleme juridice care să facă să avem banii, dar totuşi să nu-i avem”, a spus preşedintele CJ Bihor. Se pare că Executivul condus de Mihai Tudose doreşte să umble la Legea Achiziţiilor, introducând măsuri drastice împotriva contestatarilor de meserie.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0