Se oprește apa în Sântandrei și Palota. Compania de Apă Oradea anunță lucrări la rețea

Locuitorii din Sântandrei și Palota vor rămâne fără apă potabilă timp de cinci ore, marți, 9 iunie, ca urmare a unor lucrări efectuate de Compania de Apă Oradea.

Potrivit operatorului, întreruperea furnizării apei este necesară pentru realizarea unor lucrări de intercalare a unor noi rețele de alimentare cu apă. Furnizarea va fi sistată în intervalul orar 09:00 – 14:00.

Vor fi afectați consumatorii de pe străzile Daliei, Trandafirilor, Defirului și Principală din localitatea Sântandrei, pe tronsonul cuprins între Cimitir și intrarea în Palota. De asemenea, alimentarea cu apă va fi întreruptă în întreaga localitate Palota.

Reprezentanții Companiei de Apă Oradea recomandă consumatorilor să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru perioada în care furnizarea va fi întreruptă.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta temporar modificări ale turbidității, fenomen obișnuit după intervențiile la rețea. În aceste condiții, consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Totodată, operatorul atrage atenția asupra consumului ridicat de apă în această perioadă și reamintește că apa furnizată prin sistemul public este destinată în principal consumului populației și utilizării în scop gospodăresc. Utilizarea acesteia pentru udarea grădinilor, gazonului, solariilor sau a culturilor agricole poate duce la scăderea presiunii în rețea și chiar la lipsa apei pentru alți consumatori.

Pentru activitățile de irigare, Compania de Apă Oradea recomandă folosirea surselor proprii, precum puțurile și fântânile, astfel încât sistemul public să poată asigura în condiții optime necesarul de apă pentru populație.

Distribuie