Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 14, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1415 vizualizari
Specialiştii din domeniu vor fi bucuroşi să afle despre inaugurarea Centrului de Consultanță Istorică, primul centru specializat în acest domeniu din România. Evenimentul este programat pentru joi, 19 octombrie, şi va avea loc în Bucureşti, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, sector 2).
În cadrul evenimentului, cercetătorii CCI vor discuta despre diferențele dintre istoria oficială și consultanța istorică, ce înseamnă realizarea și documentarea unei investigații istorice, proces, film sau roman, dar și despre metodele și sursele consultanței istorice. „Serviciile de consultanță se adresează atât celor care doresc să-și documenteze trecutul personal sau familial, cât și instituțiilor interesate în reconstituirea istoriei unei localități ori companii sau posturilor de televiziune, radio și presei scrise care au programe și rubrici de istorie. Centrul de Consultanță Istorică oferă asistență de specialitate și caselor de avocatură, de fiecare dată când au cazuri care necesită cercetare și consultanță istorică, sau celor din domeniul filmografiei atunci când vor să documenteze proiectele la care lucrează. Nu în ultimul rând, la serviciile noastre pot apela și toți cei care doresc amenajarea unor muzee ale comunismului sau despre alte teme și subiecte istorice ori care sunt interesați să cunoască cum sunt organizate muzeele similare din alte state”, informează Dumitru Lăcătuşu, unul dintre fondatorii CCI.
Obiectul de activitate al centrului îl reprezintă oferirea unor servicii specializate și individualizate de cercetare și consultanță istorică și desfășurarea de investigații istorice. Serviciile se adresează persoanelor private, companiilor, localităților, instituțiilor de stat, caselor de avocatură și tuturor celor care au nevoie în activitățile lor de cercetare și documentare în arhive, biblioteci sau alte baze de documente. Pentru mai multe detalii urmăriţi ACEST LINK.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0