Actualizat noiembrie 25th, 2024 10:28 PM
oct. 18, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1888 vizualizari
Aproape după chipul şi asemănarea evenimentului de la Marghita, unde Zilele Oraşului se împletesc în acest weekend cu tot felul de manifestări culturale, bihorenii se pot pregăti deja pentru o nouă doză de chermeze. Timp de 3 zile, din 20 octombrie, la concurenţă cu Marghita, Beiuşul îmbracă şi el straie de sărbătoare. Doar că, spre deosebire de municipiul „patronat” de Pocsaly Zoltan, cel conduse de Pavel Mlendea pune bază mai mult pe artişti locali. Într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Traian Bodea, şi cu referentul Anca Banda de la Casa de Cultură din Beiuş, primarul Mlendea a menţionat că se doreşte adunarea la un loc a tradiţiilor şi produselor zonei. Edilul a apreciat implicarea CJ şi speră ca un număr mare de cetăţeni ai Bihorului să aleagă să îşi petreacă măcar o zi din weekend în Ţara Beiuşului. Anca Banda spune că vor veni la eveniment producători locali din Tărcaia, Grădinari şi alte sate/comune, dar şi că participanţii vor avea ocazia să vadă mostre de meşteşuguri aproape uitate. Totodată, pe platoul de la statuia Vânătorului de Munte va fi amenajat un loc de joacă special pentru copii. Vicepreşedintele Bodea crede că dezvoltarea pe microregiuni a judeţului este una dintre cheile succesului. În opinia liderului liberal-democrat, un eveniment precum Târgul de Toamnă de la Beiuş poate deveni o modalitate foarte bună pentru reîncărcarea bateriilor membrilor familiei, prezenţa la manifestări urmând să aibă în mod cert un impact asupra celor mari şi a celor mici. O satisfacţie personală a lui Traian Bodea este că Filarmonica de Stat din Oradea a început să facă deplasări în judeţ, după prestaţia de la Marghita, artiştii urmând să evolueze şi în faţa publicului beiuşan. Bodea a promis că actuala conducere a CJ Bihor va susţine în mod serios evenimentele prin care se promovează tradiţiile şi produsele locale. Printre atracţiile acestui weekend, la Beiuş, enumerăm salonul de toamnă al artiştilor plastici (cu sprijinul Muzeului Municipal Beiuş), dar şi „Cămara cu de toate” – un târg al produselor pe care vizitatorii le pot cumpăra şi duce acasă. Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15, va începe programul cultural-artistic al cărui cap de afiş va fi fanfara „Cărăşenii” din Caraş Severin. În ultima zi (22 octombrie), cei prezenţi se vor putea bucura de concertul Filarmonicii (de la ora 18), la Casa de Cultură a Municipiului Beiuş.
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0