Școala „Ion Bogdan” din cartierul Oncea, modernizată în proporție de 80%. Clădirea va avea panouri fotovoltaice și încălzire în pardoseală

Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale „Ion Bogdan” din cartierul Oncea au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 80%, potrivit Primăriei Oradea. Investiția transformă complet clădirea unității de învățământ, care va beneficia de condiții moderne pentru elevi și profesori, precum și de soluții eficiente din punct de vedere energetic.

Școala „Ion Bogdan”, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 11 Oradea, trece printr-un amplu proces de reabilitare, atât la exterior, cât și la interior. Lucrările au schimbat deja aspectul clădirii, care se apropie de finalizarea modernizării.

Fațadă reabilitată și panouri fotovoltaice

La exterior au fost realizate intervenții importante, printre care înlocuirea parțială a șarpantei și schimbarea completă a învelitorii. De asemenea, au fost montate ferestre din lemn triplu stratificat cu geam tripan, menite să contribuie la reducerea pierderilor de căldură.

Fațada clădirii a fost complet reabilitată, fiind realizată o nouă izolație termică cu vată minerală bazaltică, aplicată tencuială decorativă și refăcute elementele ornamentale. Totodată, pe acoperiș au fost instalate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile.

În cadrul proiectului au fost modernizate și rețelele de canalizare menajeră și de colectare a apelor pluviale.

Încălzire în pardoseală și grupuri sanitare complet refăcute

La interior, constructorul a finalizat sistemul de încălzire în pardoseală și turnarea șapei, iar lucrările de zugrăveli sunt deja realizate.

Grupurile sanitare au fost complet modernizate, fiind montate gresie, faianță și obiecte sanitare noi. În același timp, sistemul de ventilație este realizat în proporție de aproximativ 80%.

În această perioadă se lucrează la amenajarea trotuarelor perimetrale, la finisarea noilor scări de acces și la realizarea rampei destinate persoanelor cu dizabilități, care va fi placată cu granit.

Urmează finisajele finale

Potrivit municipalității, în perioada următoare va fi reabilitat complet și punctul termic alimentat cu apă geotermală.

De săptămâna viitoare vor începe lucrările de montare a pardoselii din covor PVC și a tapetului PVC, care va fi aplicat pe pereți până la înălțimea de 1,20 metri, pentru o protecție suplimentară și o întreținere mai ușoară.

Lucrările sunt executate de firma BUMB COMPANY SRL din Satu Mare, în baza unui contract cu o valoare de 2,79 milioane de lei, fără TVA.

După finalizarea investiției, elevii și cadrele didactice vor beneficia de un spațiu educațional modern, eficient energetic și adaptat cerințelor actuale privind confortul și accesibilitatea.

Distribuie