Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 09, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1616 vizualizari
Extrem de revoltați din cauza modului în care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a procedat amplasând delimitatoare de sens din beton și deoarece se văd ignorați de autoritățile locale, zeci de orădeni de pe str. Coriolan Hora au blocat azi (9 februarie) circulația pe tronsonul Densușianu al șoselei de centură. Gestul disperat al oamenilor a fost garnisit cu nervii șoferilor care au fost nevoiți să staționeze pe ambele sensuri de mers, dar și cu momente semi-tragice: un tirist a forțat cordonul de oameni care traversau pe trecerea de pietoni de lângă intersecția cu str. Henrik Ibsen și a luat pe „capotă” un cetățean (foto), dar din fericire omul nu a fost rănit. Situația deosebit de tensionată a început să revină la normal după aproximatv 45 de minute, după apariția la fața locului a polițiștilor care au făcut ca circulația să poată fi reluată. Cetățenii, în schimb, au rămas acolo și sunt la fel de supărați, inclusiv pe Primăria Oradea, pe care o acuză că participă la ghetoizarea străzii Coriolan Hora.
Critică soluția CNADNR și Primăria…
Răscoala orădenilor a fost anunțată încă de acum câteva zile, când, văzându-se „izolați” de restul lumii după ce firma Selina a montat pe axul șoselei de centură delimitatoare de sens, locatarii celor peste 100 case de pe str. Coriolan Hora au început să se confrunte cu efectele negative ale drumului de centură. Fără posibilitatea de a se deplasa direct spre str. Cazaban/Podul Densușianu și drept înainte pe str. Ibsen, orădenii cu pricina reclamă faptul că sunt nevoiți să facă kilometri serioși în plus cu mașina (până la cele două sensuri giratorii cele mai apropiate). De asemenea, cu toate că există lângă trecerea la nivel cu calea ferată o zebră semnalizată, pietonii sunt expuși unor reale pericole: fiind șosea de centură, autovehiculele mici și mari nu prea încetinesc în apropierea locului cu pricina. O altă problemă ridicată azi de locatarii revoltați este expunerea la accidentare a celor care, în lipsa unei treceri intermediare, escaladează zi de zi de mai multe ori delimitatoarele din beton de pe mijlocul șoselei pentru a nu întârzia: de la lucru sau de la școală, căci printre cei care se văd obligați să se expună accidentelor (și să încalce regulile de circulație) se numără și mulți copii. Un alt aspect prezentat de cetățenii adunați în această dimineață este cel al accesului îngreunat pentru autospecialele de pompieri sau de Ambulanță. În caz că se întâmplă vreun incendiu sau este nevoie de ajutor medical de urgență, salvatorii, indiferent din ce direcție vin, sunt obligați să facă drum în plus. Adică să piardă timp prețios înainte de a ajunge la adresa cu pricina.
…dar au și soluții
Se pare că asigurările date de Municipalitate, prin vocea viceprimarului Mircea Mălan, nu reprezintă garanții destul de serioase. Oamenii spun că au depus la Primărie două adrese în care semnalează problemele și cer rezolvarea rapidă a situației. Iar cetățenii de pe str. Coriolan Hora au și o soluție, cel puțin temporară: la intersecția cu Ibsen și cu Hora, să fie îndepărtate câteva plăci din beton și să se facă linie dublă continuă pentru a se permite viraj la dreapta sau la stânga, în funcție de direcția de deplasare.
Centura paralizată
Pentru a dovedi că pot să atragă cu adevărat atenția autorităților, locatarii de pe str. Coriolan Hora au decis să folosească trecerea de pietoni de lângă intersecția cu Ibsen, traversând în continuu de pe o parte pe cealaltă a drumului de centură. Deși e weekend, în câteva minute, o coadă de peste un kilometru s-a format pe sensul de mers dinspre Podul Densușianu. Dincolo, coada a fost ceva mai mică deoarece, văzând ce se întâmplă, multe mașini au întors spre Calea Sântandreiului. Desigur, în acea parte (încă) nu sunt delimitatoare de sens. După peste 20 de mintute de stat pe loc, un șofer extrem de nervos s-a apropiat de protestatri luându-i la rost și înjurându-i pe aceștia: „Ce p..a mea faceți?! Treceți peste ei!”, i-a îndemnat acesta pe colegii de la volan din mașinile de lângă zebră. Culmea, un camionagiu l-a și ascultat și a demarat, luând pe masca din față a autovehiculului său un bărbat. Noroc că tirul nu avea viteză. Evident, gestul șoferului nu a rămas netaxat: din mers, camionul a fost „binecuvântat” cu lovituri cu pumnul și cu picioarele. Într-un final, au apărut și mai multe mașini de Poliție, agenții încercând să îi convingă pe cetățeni să o lase mai moale și să nu mai blocheze circulația.
[nggallery id=1453]
Aviz de la București?
La locul protestului de sâmbătă a apărut și Valentin Pănescu, șeful Poliției Rutiere Oradea, însă acesta s-a rezumat la a observa ce se întâmplă și la a purta o discuție telefonică, probabil cu cineva de la Primărie sau de la CNADNR. Întrebat de jurnaliști dacă, în calitate de specialist (n.b.: Pănescu este și membru al Comisiei de circulație care funcționează pe lângă Primăria Oradea), crede că soluția cu delimitatoarele de sens este cea mai bună, polițistul s-a arătat foarte iritat și a cerut să nu fie filmat, răstindu-se la cei din presă: „Nu știu! O să vedem. Scrieți ce vreți!”. După câteva secunde, dându-și seama (?) că a sărit calul, Pănescu a menționat că pe centură este regim de drum național și că avizul (pentru delimitatoare) s-ar fi dat de la București. Niciun reprezentant al Primăriei Oradea nu a apărut la locul protestului.
[nggallery id=1452]
Vor și autobuz
Șoseaua de centură a Oradiei este încă în lucru și este administrată de CNADNR urmând ca, potrivit administrației locale, să intre sub tutela municipiului peste 3 ani. Aparent, cetățenii de pe str. Coriolan Hora nu mai vor să aștepte minimum 3 ani pentru ca problemele lor de circulație să fie rezolvate. Acuzele de „ghetoizare” făcută de Primărie, lansate sâmbătă, sunt susținute și de faptul că strada cu pricina nu beneficiază (nici) de o cursă de autobuz pentru locatari. Referitor la acest aspect, viceprimarul Mălan spunea în cursul săptămânii că a discutat deja problema cu managerul OTL și că urmează ca o astfel de cursă de autobuz să fie înființată.
UPDATE – Potrivit unor informații primite de la locatarii care au ieșit azi în stradă, în cele din urmă primarul Ilie Bolojan s-a deplasat la locul protestului și le-a promis că va rezolva temporar situația prin înlăturarea câtorva delimitatoare din beton (așa cum au sugerat și locatarii de pe str. Coriolan Hora). De asemenea, ar urma ca în intersecția cu pricina să apară linie dublă întreruptă pentru ca să se poată intra/ieși direct pe/de pe stradă în ambele direcții de mers.
aug. 31, 2024 0
iul. 19, 2024 0
ian. 10, 2024 0
dec. 20, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0