Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
nov. 06, 2024 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 698 vizualizari
Prin entuziasm, implicare, creativitate și ingeniozitate, studenții au creat pliante informative pentru a sublinia efectele devastatoare ale consumului de droguri. Aceste materiale vizuale au fost realizate cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor asociate consumului de substanțe, iar la final a fost votat cel mai sugestiv și eficient pliant, semnat de Barbara Buh și Anda Bonchiș Popovici, în vederea distribuirii în rândul tinerilor.
Pentru a asigura o acoperire mai largă și un impact internațional, pliantele au fost realizate, atât în limba română, cât și în limba engleză. Acest demers face parte dintr-o inițiativă mai largă de educație și prevenire, care vizează promovarea valorilor de sănătate, responsabilitate și dezvoltare personală în rândul tinerilor.
Prin acest proiect, studenții au avut ocazia să aplice cunoștințele acumulate în timpul facultății, iar rezultatele au demonstrat, nu doar ingeniozitate și profesionalism, ci și o profundă empatie față de comunitatea lor.
Astfel, Facultatea de Științe Socio-Umane continuă să susțină educația pentru o viață sănătoasă, încurajând schimbul de idei și promovând un mediu academic în care inovația și implicarea socială sunt esențiale.
Lect. univ. dr. Lioara Coturbaș apreciează efortul depus de studenți și de deschiderea acestora față de abordarea problematicii drogurilor în rândul tinerilor. Domnia sa a subliniat faptul că ” am trăit alături de ei entuziasmul de a ne implica activ pentru o cauza bună, sperând ca prin demersul nostru să convingem, în masura în care vom reuși, de importanța de a ne bucura de ceea ce ne oferă viața, fără sa căutăm refugiul sau plăcerea vremelnică în lumea tenebroasă a drogurilor”.
”Dorim să transmitem un mesaj clar: „Spune NU drogurilor! Împărtășește dacă îți pasă!”, au declarat studenții împreună cu profesorii sub îndrumarea cărora s-au implicat în acest proiect.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0