
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea organizează o nouă rundă de licitații pentru concesionarea a șase parcele în parcurile de specializare inteligentă din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei. Investițiile care vor fi realizate aici ar urma să creeze locuri de muncă în orașele din județ, astfel încât bihorenii să nu mai fie nevoiți să facă naveta spre Oradea.
Șase terenuri, cu suprafețe cuprinse între 2.239 și 16.587 de metri pătrați, sunt puse la dispoziția companiilor interesate să dezvolte afaceri în patru orașe din Bihor. Procedura este organizată de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), iar ofertele vor fi depuse exclusiv în format electronic.
Cele mai multe parcele sunt disponibile în Ștei și Marghita, câte două în fiecare oraș. La Aleșd și Beiuș este scoasă la concesionare câte o parcelă.
Ce terenuri sunt disponibile și care sunt termenele
În Parcul de Specializare Inteligentă din Aleșd este scoasă la licitație parcela nr. 11, cu o suprafață de 8.813 metri pătrați. Ofertele pot fi depuse până în 23 noiembrie 2026, ora 9:00, iar deschiderea acestora este programată în aceeași zi, la ora 14:00.
La Ștei, investitorii pot licita pentru două terenuri: parcela nr. 3, de 6.105 metri pătrați, și parcela nr. 19, de 2.239 de metri pătrați. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 23 noiembrie, ora 9:00, iar deschiderea va avea loc în 24 noiembrie, la ora 11:00.
În Beiuș este disponibilă parcela nr. 3, care măsoară 16.587 de metri pătrați. Ofertele trebuie transmise până în 25 noiembrie, ora 9:00, urmând să fie deschise în 26 noiembrie, la ora 11:00.
La Marghita sunt scoase la licitație parcela nr. 1, de 4.686 de metri pătrați, și parcela nr. 2, de 3.452 de metri pătrați. Termenul de depunere a ofertelor este 26 noiembrie, ora 9:00, iar deschiderea este programată pentru 27 noiembrie, la ora 11:00.
Solicitările de clarificări pot fi transmise până în 13 noiembrie 2026, ora 9:00. Ofertele se trimit exclusiv la adresa de e-mail contact@adlo.ro, iar deschiderea acestora va avea loc la sediul ADLO din Oradea, Piața Rahovei nr. 1.
Documentația de atribuire poate fi consultată și descărcată gratuit de pe site-urile ADLO și Consiliului Județean Bihor.
17 parcele au fost deja ocupate sau atribuite
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, spune că interesul investitorilor pentru cele patru parcuri există, până acum fiind ocupate sau atribuite 17 parcele.
„Viziunea noastră de dezvoltare este aceea de a aduce locurile de muncă cât mai aproape de bihoreni, acolo unde ei domiciliază, nu doar în zona Oradea”, a declarat Mircea Mălan, care a precizat că administrația județeană a asigurat terenurile, drumurile și utilitățile necesare dezvoltării acestor zone.
Din cele 17 parcele ocupate sau atribuite, patru sunt în Aleșd, șapte în Beiuș, trei în Marghita și trei în Ștei.
La Aleșd sunt planificate o fabrică de mobilă, o unitate de producție a panourilor prefabricate pentru case din lemn și o fabrică a unei companii din domeniul tehnologiei.
În Beiuș, cea mai mare investiție anunțată este fabrica de magneziu metalic a companiei Verde Magnesium, evaluată la 51 de milioane de lei. În același parc sunt prevăzute o fabrică de ambalaje, un centru regional de distribuție și un proiect de reciclare.
La Marghita urmează să fie dezvoltate o fabrică de construcții metalice și un centru de valorificare a produselor locale. În Ștei sunt planificate o fabrică pentru reciclarea anvelopelor uzate și o instalație de piroliză.
Mai multe dintre companiile implicate în aceste proiecte au obținut deja finanțări nerambursabile europene prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Patru parcuri, cu 61 de parcele în total
Proiectul parcurilor de specializare inteligentă a fost demarat de Consiliul Județean Bihor în 2021, în parteneriat cu primăriile din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei. Cele patru parcuri cuprind în total 61 de parcele.
Infrastructura a fost finanțată în proporție de 60% din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, iar diferența de 40% a fost asigurată din bugetul județului.
În 2026, au fost aprobate parteneriate pentru dezvoltarea unor noi parcuri de specializare inteligentă în Tinca și Mădăras, extinzând astfel inițiativa de atragere a investițiilor și în alte zone ale județului.




