
Asociațiile studențești din Oradea au anunțat începerea proiectului „Săptămâna Studenților la Universitatea din Oradea” (SSUO), un eveniment amplu dedicat studenților din toate ciclurile de studiu, dar și viitorilor studenți.
Potrivit organizatorilor, inițiativa vine ca o continuare a succesului înregistrat de „Săptămâna Bobocilor”, care a adunat la ediția anterioară peste 2.100 de participanți. Președintele Uniunii Studenților din Oradea, Raluca Lezeu, a declarat că SSUO își propune să consolideze sentimentul de apartenență la comunitatea universitară și să ofere activități pentru toate categoriile de studenți.
Programul se desfășoară pe parcursul a patru zile, cu evenimente diverse, de la orientare educațională la activități recreative. Prima zi este dedicată Târgului Facultăților, unde liceenii vor putea descoperi oferta educațională a celor 15 facultăți ale Universității din Oradea, prin prezentări și standuri interactive în campus.
Ziua a doua este axată pe sport și mișcare, cu un campionat de fotbal și un „group run” organizat în campus. A treia zi aduce o activitate de tip „Edu Hunt”, o vânătoare de comori menită să familiarizeze studenții cu resursele universității într-un mod interactiv.
Săptămâna se va încheia cu un eveniment social organizat în Pasajul Vulturul Negru, continuând tradiția „Joii Studenților”.
Reprezentanții studenților spun că proiectul reflectă dorința de a transforma campusul universitar într-un spațiu dinamic, care susține atât dezvoltarea profesională, cât și socializarea. Organizatorii îi invită pe toți membrii comunității academice să participe la evenimentele SSUO.




