Actualizat februarie 20th, 2025 7:17 PM
feb. 18, 2025 Daniel Ardelean Actualitate, Cele mai citite stiri, Frontpage 0 732 vizualizari
Teatrul Regina Maria vă invită săptămâna aceasta la două evenimente conexe, care întregesc programul cultural al teatrului și invită publicul la dialog intercultural.
Miercuri, 19 februarie, de la ora 17:00, în Foaier Loji (etajul I), Teatrul Regina Maria găzduiește cea de-a doua ediție a Salonului de Cultură Orădean, fondat de profesorul universitar și criticul literar Ion Simuț. Invitata specială a acestei ediții este doamna Simona Mihuțiu, „o scriitoare orădeană în plină afirmare” (Ion Simuț), cu o activitate literară prolifică, care semnează din 2019 până în prezent patru romane, trei volume de proză scurtă, trei volume de poezii, un volum de eseuri și două piese de teatru.
În dramaturgie a debutat cu textul „Speranța nu urcă niciodată cu liftul”, care a fost pus în scenă la Teatrul Regina Maria în luna ianuarie 2025 și se joacă de atunci fiecare reprezentație doar cu sala plină.
La eveniment va fi prezentă și echipa spectacolului „Speranța nu urcă niciodată cu liftul”, formată din regizorul Toni Nica, scenografa Oana Cernea, actorii Mirela Niță Lupu, Adela Lazăr, Georgia Căprărin și David Constantinescu.
Amfitrionii evenimentului sunt Victoria Balint, manager interimar al Teatrului Regina Maria, și Ion Simuț, profesor universitar, critic și istoric literar.
Coordonator eveniment: Florina Dometi, secretar literar la Teatrul Regina Maria
Evenimentul va avea trei secțiuni principale: portretul unei scriitoare în plină afirmare, în care Simona Mihuțiu va împărtăși detalii despre parcursul său literar, dezbatere pe marginea piesei și spectacolului „Speranța nu urcă niciodată cu liftul” și intervenții și opinii din partea spectatorilor.
Prin aceste inițiative, Teatrul Regina Maria își reafirmă misiunea de a susține și de a promova creatori orădeni, oferind acestora posibilitatea de a se afirma și publicului de a interacționa direct cu personalități ale scenei culturale locale.
Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile!
Vineri, 21 februarie, de la ora 19:00, la Columbus Cafe Oradea, Teatrul Regina Maria organizează Impro Patzan Show – Keith Johnstone Tribute, un spectacol de improvizație într-un cadru relaxat, dedicat pionierului acestui gen de teatru. Evenimentul marchează aniversarea lui Keith Johnstone, născut pe 21 februarie, și este un omagiu adus impactului său asupra teatrului de improvizație. Va fi o experiență plină de spontaneitate și umor, fără scenariu prestabilit, unde actorii își vor testa creativitatea și prezența de spirit, inspirându-se din metodele lui Johnstone.
Columbus Cafe devine, pentru o seară, scena unui teatru altfel, unde publicul și actorii creează împreună momente unice și imprevizibile.
Echipa de improvizatori este formată din actorii Alin Stanciu, George Dometi, Denisa Irina Vlad, David Constantinescu, Georgia Căprărin și Cosmin Petruț.
Coordonator eveniment: Ramona Gabriela Nemeș, secretar artistic la Teatrul Regina Maria
Acest spectacol de improvizație este primul dintre o serie de evenimente similare, pe care Teatrul Regina Maria își propune să le susțină în spații alternative și mai puțin formale, deschizând astfel noi perspective asupra actului artistic. Scopul acestei abordări este de a diversifica publicul, atrăgând și persoane care nu frecventează în mod obișnuit sălile de teatru tradiționale, dar și de a stimula creativitatea actorilor, adaptându-i la contexte dinamice și imprevizibile. Prin astfel de inițiative, Teatrul Regina Maria urmărește diversificarea publicului, apropierea teatrului de comunitate și consolidarea rolului său în peisajul cultural contemporan.
Prețul unui bilet este 40 lei, iar rezervările se pot face online pe www.ambilet.ro
feb. 20, 2025 0
feb. 20, 2025 0
feb. 19, 2025 0
feb. 19, 2025 0
feb. 20, 2025 0
feb. 20, 2025 0
feb. 20, 2025 0
feb. 20, 2025 0