Sala Teatrului Regina Maria, arhiplină la Festivalul „Florica Ungur”. Cine sunt laureații ediției din acest an

Folclorul autentic a fost sărbătorit, luni seara, la Oradea, în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Muzică Populară „Florica Ungur”. Sala Teatrului Regina Maria s-a dovedit neîncăpătoare pentru iubitorii muzicii populare, care au asistat la o competiție apreciată de organizatori și juriu drept una dintre cele mai valoroase din istoria evenimentului.

Înainte de debutul concursului, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în memoria Mariei Haiduc, una dintre personalitățile marcante ale folclorului bihorean. De-a lungul activității sale, aceasta s-a implicat în promovarea tradițiilor autentice și în formarea mai multor generații de tineri interpreți, fiind apropiată de Școala de Arte „Francisc Hubic”.

Pe scena teatrului au urcat 16 concurenți din diferite zone etnofolclorice ale țării, fiecare aducând în fața publicului cântece și costume reprezentative pentru locurile din care provin. Evoluțiile lor au fost acompaniate de Orchestra „Rapsodia Bihoreană”, dirijată de prof. Liviu Buțiu.

Potrivit membrilor juriului, nivelul artistic al ediției din acest an a fost unul deosebit, competiția reunind unii dintre cei mai talentați tineri interpreți care au participat până acum la festival.

Cine a câștigat trofeul

Marele Premiu „Florica Ungur” 2026 a fost adjudecat de Victoria Maria Petrenciuc, din Baia Mare.

Palmaresul competiției a fost completat de:

  • Premiul I – Maria Șaptebani (Mehedinți);
  • Premiul al II-lea – Denisa Prunian (Sălaj);
  • Premiul al III-lea – Daria Cojocaru (Gorj);
  • Mențiuni – Dragoș Crăciunescu (Hunedoara), Patricia Sara Moldovan (Baia Mare) și Bianca Diana Popa (Bihor).

Au fost acordate și două premii speciale. Fundația „Florica Zaha” a recompensat-o pe Minodora Băican, din Bihor, pentru interpretarea și valorificarea cântecului și portului popular, în timp ce diploma „In Memoriam prof. Marcu Leț” i-a revenit lui Ionuț Naghi, tot din Bihor.

Recitaluri apreciate de public

Dincolo de concurs, spectatorii s-au bucurat de recitalurile unor nume cunoscute ale muzicii populare românești. Nicolae și Nicușor Mureșan, Ciprian Roman, Voichița Mihoc, Năstăcuța Iuga, Paula Hriscu, Florica Zaha, Florica Bradu, Violeta Gherman, Antonela Ferche-Buțiu și Ștefan Țârdea, laureatul ediției precedente, au completat programul artistic al serii.

Au mai evoluat Grupul vocal „Lioara” și Ansamblul „Vetre Bihorene” ale Școlii de Arte „Francisc Hubic”, iar prezentarea evenimentului a fost asigurată de realizatoarea TV Iuliana Tudor.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, Festivalul-Concurs Național „Florica Ungur” își confirmă rolul de rampă de lansare pentru tinerele talente ale muzicii populare și de eveniment de referință în peisajul cultural bihorean, reușind, an de an, să aducă împreună artiști consacrați, concurenți promițători și un public fidel tradițiilor românești.

Distribuie