Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
mai 02, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1197 vizualizari
Duminică, de 1 mai, polițiștii din Sânmartin au avut de lucru. Două mașini au intrat în coliziune frontală în jurul orei 16:15. Accidentul s-a lăsat cu o rănire și cu descoperirea unui șofer băut. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 76, în Băile Felix. Potrivit unui comunicat al IPJ Bihor, L. R. A. (19 ani, din Cluj-Napoca), „în timp ce conducea un autoturism pe un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu, a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Bihor, condus de M. K. (42 de ani, din Bucureşti) care, încercând să evite impactul, a frânat brusc şi a fost lovit din spate de un autoturism înmatriculat în Arad, condus de L. I. C. (27 de ani)”. Conform relatărilor polițiștilor de la Serviciul Rutier, în urma accidentului, bihoreanca O. M. C. (29 de ani), din Lunca, pasageră în al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare. Oamenii legii mai spun că în urma testării cu aparatul etilo-test, s-a constatat că șoferul primului autoturism implicat în accident avea o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului clujean i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii rutieri cercetează mai departe cazul.
ian. 23, 2025 0
iul. 19, 2024 0
mai 29, 2023 0
apr. 18, 2023 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0