S-a reluat circulația autobuzelor pe traseele normale ale liniilor 14 și 14P în Oradea

Începând de marți, 19 mai, de la ora 12:00, s-a reluat circulația autobuzelor pe traseele 14 și 14P prin sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu – Oneștilor și Lăpușului.

OTL S.A. anunță că măsura vine ca urmare a redeschiderii parțiale a circulației pe tronsonul respectiv, ceea ce permite revenirea la traseele obișnuite.

Reprezentanții operatorului de transport îi roagă pe călători să țină cont de aceste modificări și să își planifice deplasările în consecință.

OTL transmite mulțumiri pentru înțelegerea și răbdarea de care utilizatorii transportului public au dat dovadă pe perioada restricțiilor de trafic.

Distribuie