Restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone pe drumurile județene din Bihor, din cauza caniculei

Consiliul Județean Bihor a instituit restricții temporare de circulație pentru autovehiculele de mare tonaj pe drumurile județene, în contextul valului de caniculă care afectează județul. Măsura va fi aplicată în zilele de 3 și 4 august, între orele 12:00 și 20:00, interval în care vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe drumurile aflate în administrarea instituției.

Potrivit Consiliului Județean Bihor, restricțiile au fost impuse pentru a proteja infrastructura rutieră, care poate suferi degradări la temperaturi foarte ridicate, dar și pentru a crește siguranța participanților la trafic.

Decizia vine în urma avertizărilor meteorologice emise luni de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță intensificarea caniculei în Crișana și Banat. În județul Bihor sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 39 și 41 de grade Celsius.

Cine este exceptat de la restricții

Interdicția nu se aplică tuturor categoriilor de transport. Vor putea circula în continuare:

  • mijloacele de transport persoane;
  • vehiculele care transportă animale vii și produse perisabile;
  • autospecialele de intervenție și cele utilizate în situații de urgență;
  • transporturile funerare și poștale;
  • transporturile de carburanți, apă îmbuteliată și mărfuri care necesită temperatură controlată;
  • vehiculele pentru tractarea autovehiculelor avariate;
  • autospecialele de salubrizare;
  • transporturile de produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturile militare implicate în exerciții multinaționale.

În afara intervalului orar 12:00–20:00, circulația se va desfășura în condiții normale.

Recomandări pentru șoferi și populație

Reprezentanții Consiliului Județean Bihor le recomandă transportatorilor să își planifice cursele ținând cont de restricțiile impuse, pentru a evita întârzierile.

De asemenea, autoritățile îi sfătuiesc pe cetățeni să evite deplasările în orele de vârf ale caniculei, pentru a reduce riscurile pe care temperaturile extreme le pot avea asupra sănătății.

Distribuie