Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
aug. 31, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1173 vizualizari
Pentru protejarea și întreținerea corespunzătoare a clădirilor din zona centrală a orașului, dar și a celor situate pe arterele principale, a fost întocmit un regulament de întreținere, reparare și curățare a fațadelor imobilelor în municipiul Oradea, care va fi lansat în dezbatere publică începând cu 1 septembrie.
În cadrul conferinței de presă de luni, 30 august, primarul Florin Birta a explicat necesitatea și importanța demarării procedurilor pentru stabilirea unui cadru legal, care să permită luarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea și întreținerea fațadelor clădirilor: „Așa cum s-a observat, pe clădirile reabilitate apar tot felul de pânze de păianjeni, impurități și e păcat ca aceste clădiri să nu fie întreținute în continuare. Venim cu un regulament prin care se stabilesc două tipuri de curățare a fațadelor. Este vorba de îndepărtarea manuală a prafului și impurităților, iar pentru situațiile în care această îndepărtare manuală nu dă rezultate, există o metodă mecanico-chimică, prin utilizarea unor echipamente și soluții compatibile cu materialele de finisaje înglobate în procesul de reabilitare. Noi am realizat în 2019, pe str. Republicii, mai exact la Palatul Stern, prin Fundația de Protejare a Monumentelor, o acțiune de curățare a clădirii și nici în ziua de azi nu sunt urme de pânze de păianjen sau alte impurități. Practic, prin această curățare se oferă o garanție de 4-5 ani, perioadă în care clădirea nu mai trebuie curățată”.
Transmiterea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare la „Regulamentul de întreținere, reparare și curățare a fațadelor imobilelor în municipiul Oradea” supus dezbaterii publice se poate face: prin email pe adresa: primarie@oradea.ro, prin fax (secretariat Direcția Juridică) la nr. 0259/408.898, prin poștă pe adresa Primăriei Oradea, Piața Unirii nr. 1 (cu mențiunea pentru Direcția Juridică), dar și prin depunerea la Centrul de relații cu publicul (cu mențiunea pentru Direcția Juridică).
Obiectul acestui regulament îl constituie întreținerea și curățarea la standarde de calitate a clădirilor de către proprietarii acestora și prevenirea accidentelor datorate neîntreținerii fațadelor imobilelor.
Astfel, în baza regulamentului care după consultarea publică va fi supus aprobării Consiliului Local, Poliția Locală va trimite somații proprietarilor clădirilor din Ansamblul Urban „Centrul Istoric Oradea”, cu întâietate celor din zona centrală a orașului, care au fațadele prăfuite și cu impurități. Aceste somații vor fi trimise însoțite de o notă de evaluare a stării de curățenie a fațadei spre domeniul public.
Termenul de conformare pentru luarea măsurilor va fi de 1-3 luni de la data primirii somației. După acest termen de conformare, Poliția Locală va constata dacă proprietarii clădirilor au luat măsurile stabilite, iar în caz contrar va aplica sancțiuni, respectiv amenda de 500 de lei pentru fiecare proprietar/coproprietar.
Excepție de la aplicarea sancțiunii contravenționale vor face proprietarii clădirilor cuprinse în „Programul multianual de reabilitare a clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală”, ale căror lucrări de execuție sunt în perioada de garanție.
Primăria vine cu facilități importante pentru cei care își curăţă fațadele. Astfel, regulamentul prevede că pentru lucrările de curățare a fațadelor clădirilor, conform art. 10 lit. d) din Regulament, în zona Ansamblului Urban „Centrul Istoric Oradea”, proprietarii care s-au conformat primei somații transmise și au executat măsurile dispuse la termenul stabilit vor beneficia de scutire de impozit pe imobil, pentru 50% din valoarea impozabilă, pe o perioadă de 1 an.
După trecerea celor 30 de zile de consultare publică, regulamentul va fi supus aprobării în Consiliul Local.
În atașament puteţi vizualiza „Regulamentul de întreținere, reparații și curățare a fațadelor imobilelor în municipiul Oradea”.
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!