Recital „Ave Maria”, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” din Oradea. Intrarea este liberă

O seară dedicată muzicii sacre îi așteaptă pe orădeni la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează, pe 10 septembrie, recitalul „Ave Maria”.

Evenimentul este dedicat sărbătorii Sfintei Maria și propune publicului o incursiune în repertoriul muzicii sacre universale, prin lucrări semnate de compozitori celebri, atât din repertoriul internațional, cât și din cel românesc.

Momentele muzicale vor fi susținute de violonistul Lucian Malița, care va interpreta compoziții cunoscute asociate muzicii religioase și acestei sărbători.

Programul include lucrări semnate de nume importante precum W.A. Mozart, J.S. Bach, G.F. Händel, Pergolesi, C. Franck, A. Stradella și F. Veracini, alături de creații de F. Schubert, Bach-Gounod, C. Saint-Saëns, G. Donizetti, P. Mascagni și F. Hubic.

Din program nu lipsesc nici creațiile unor compozitori locali și naționali, printre care M. Cuteanu și Bihari Sándor.

Când are loc recitalul

Recitalul „Ave Maria” va avea loc joi, 10 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, de pe strada Aurel Lazăr nr. 13, din Oradea.

Intrarea este liberă, iar organizatorii îi invită pe orădeni să participe la această seară muzicală dedicată Sfintei Maria.

Distribuie