Razii în Bihor: peste 1.700 de persoane legitimate și 313 amenzi aplicate într-un singur weekend. Zeci de șoferi au rămas fără permis

Polițiștii bihoreni au desfășurat, în perioada 24 – 26 iulie, o amplă serie de acțiuni de control în Oradea și în județ, în cadrul unor razii organizate pentru prevenirea faptelor cu violență și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Bilanțul este unul semnificativ: peste 1.700 de persoane legitimate, peste 1.100 de testări pentru alcool și droguri, 313 sancțiuni contravenționale și 47 de infracțiuni constatate.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, la acțiuni au participat 465 de polițiști din mai multe structuri, alături de 42 de jandarmi, 62 de polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor instituții de aplicare a legii. În total, au fost organizate 23 de acțiuni preventiv-reactive și 34 de filtre rutiere în municipiul Oradea și în restul județului.

În cadrul controalelor au fost legitimate 1.752 de persoane, iar 1.167 de șoferi au fost testați pentru consumul de alcool sau substanțe psihoactive. Polițiștii au aplicat 313 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 235.616 lei, și au constatat 47 de infracțiuni, dintre care 17 la regimul circulației rutiere.

Cele mai multe sancțiuni au vizat abaterile din trafic. Din cele 229 de amenzi aplicate pentru încălcarea normelor rutiere, 136 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Alte sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, conducerea sub influența alcoolului, depășiri neregulamentare, utilizarea telefonului mobil fără sistem hands-free, lipsa inspecției tehnice periodice, precum și pentru abateri comise de bicicliști și utilizatori de trotinete electrice.

În urma verificărilor, 29 de conducători auto au rămas fără permis de conducere, iar 41 de autovehicule au fost oprite din circulație din cauza deficiențelor tehnice, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate.

Șofer reținut după un accident produs în Oradea

Printre cazurile semnificative prezentate de polițiști se numără cel al unui bărbat de 32 de ani din Oradea, reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier fără victime pe strada Piața 1 Decembrie. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Motociclist fără permis și cu alcoolemie ridicată

Un alt caz a fost înregistrat în Aleșd, unde un tânăr de 25 de ani a fost reținut după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor. Acesta conducea o motocicletă neînmatriculată, fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă pentru mai multe infracțiuni rutiere.

În același weekend, polițiștii au întocmit dosare penale și în alte cazuri de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis sau punerea în circulație a unor vehicule neînmatriculate, depistate în mai multe localități din județul Bihor.

Pe lângă activitățile din trafic, polițiștii și jandarmii au fost prezenți și la manifestările culturale și artistice organizate în județ, unde au asigurat măsurile de ordine publică. Potrivit IPJ Bihor, pe durata acestor evenimente nu au fost înregistrate incidente deosebite.

Distribuie