
Polițiștii bihoreni au desfășurat, în perioada 22 – 24 mai, ample acțiuni de control în municipiul Oradea și în județ, pentru prevenirea faptelor violente și a accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool, droguri sau viteza excesivă. În cadrul raziilor organizate în sistem integrat, au fost legitimate peste 2.100 de persoane și aplicate aproape 400 de sancțiuni contravenționale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, la acțiuni au participat 403 polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, transporturi și acțiuni speciale, alături de 79 de jandarmi, 52 de polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor structuri de aplicare a legii.
În total, au fost organizate 26 de acțiuni preventiv-reactive și 48 de filtre rutiere. Oamenii legii au legitimat 2.167 de persoane și au efectuat 1.311 testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Aproape 400 de sancțiuni și zeci de permise reținute
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 393 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 233.487 de lei. De asemenea, au fost constatate 47 de infracțiuni, dintre care 15 la regimul rutier.
Cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea regulilor de circulație. Astfel:
- 136 de șoferi au fost sancționați pentru viteză excesivă;
- 24 pentru nepurtarea centurii de siguranță;
- 14 pentru depășiri neregulamentare;
- 9 pentru conducere sub influența alcoolului;
- 4 pentru folosirea telefonului mobil fără sistem hands-free;
- 21 pentru nerespectarea timpilor de conducere și odihnă.
Totodată, 42 de conducători auto au rămas fără permis, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, iar 49 de autovehicule au fost trase pe dreapta din cauza problemelor tehnice, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor.
Patru șoferi băuți, reținuți de polițiști
Printre cele mai grave cazuri se numără cele ale unor șoferi depistați băuți la volan, unii dintre ei având alcoolemii foarte ridicate.
Un bărbat de 51 de ani din Tarcea a fost prins conducând pe DN19/C, în Valea lui Mihai, cu o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În Aleșd, un alt șofer, în vârstă de 58 de ani, a fost depistat cu 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce conducea pe strada Lalelelor.
De asemenea, un bărbat de 31 de ani din Maramureș a fost prins băut la volan pe DN19/E, în zona Sălard, iar un orădean de 44 de ani a fost depistat în Tulca conducând fără permis și sub influența alcoolului.
Toți cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.
Tânăr prins cu 167 km/h lângă Oradea
Un alt caz semnificativ a fost înregistrat pe DN1Y, în apropierea municipiului Oradea, unde un tânăr de 19 ani a fost surprins de radar circulând cu 167 km/h într-o zonă cu limită de 90 km/h.
Șoferul a fost amendat cu 1.822,5 lei și a rămas fără permis pentru 120 de zile.
Polițiștii bihoreni anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea faptelor antisociale.




