
Rata șomajului în județul Bihor a ajuns la 2,13% la finalul lunii mai 2026, în ușoară scădere față de luna precedentă, potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.
La sfârșitul lunii mai, în evidențele AJOFM Bihor erau înregistrați 5.050 de șomeri, dintre care 2.663 sunt femei. Comparativ cu luna aprilie, când rata șomajului era de 2,16%, indicatorul a scăzut cu 0,03 puncte procentuale.
Dintre persoanele aflate în evidențe, 1.995 beneficiază de indemnizație de șomaj, iar 3.055 sunt șomeri neindemnizați. Din punct de vedere al mediului de rezidență, majoritatea provin din mediul rural, respectiv 3.662 de persoane, în timp ce 1.388 sunt din mediul urban.
Structura șomajului arată că persoanele cu studii primare reprezintă cea mai mare pondere, cu 34%, urmate de cele cu studii gimnaziale, cu 26%. Șomerii cu studii liceale reprezintă 18%, cei cu studii profesionale 12%, iar persoanele cu studii superioare 9%. Doar 1% dintre șomeri au studii postliceale.
În ceea ce privește gradul de ocupabilitate stabilit prin profilare, 52% sunt considerați mediu ocupabili, 44% greu ocupabili, 3% foarte greu ocupabili, iar 1% ușor ocupabili.
AJOFM Bihor precizează că informații detaliate privind structura șomajului sunt disponibile pe site-ul instituției.




