Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
aug. 13, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1087 vizualizari
Raportul Comisiei Județene de Fond Funciar, coordonată de prefectul Dumitru Țiplea, indică o activitate susținută în primele 7 luni din acest an.
Conform raportului pentru perioada 01 ianuarie – 31 iulie 2024, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de la nivelul județului Bihor s-a întrunit într-un număr de 12 ședințe. În decursul ședințelor au fost analizate și validate 608 dosare cu propuneri de reconstituire a dreptului de proprietate. De la începutul anului și până la finalul lunii iulie, Comisia Județeană a emis 798 titluri de proprietate prin care s-a reconstituit/constituit dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite.
Totodată, au fost verificate 49 documentații pentru soluționarea contestațiilor și pentru modificări de titluri în baza sentințelor judecătorești, fiind redactate 18 hotărâri de soluționare a acestora. Comisia a fost verificat și 426 propuneri de corectare/anulare a unor titluri de proprietate înaintate de OCPI Bihor, fiind redactate 7 hotărâri în acest sens.
534 cereri de titluri de proprietate au fost validate din cele aproximativ 4000 înregistrate la nivelul județului Bihor, conform Legii nr. 123/2023 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în baza căreia deținătorii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile, au solicitat Comisiei Județene emiterea titlului de proprietate.
Tot în această perioadă a continuat verificarea dosarelor de reconstituire a izlazurilor comunale, fiind analizate documentațiile înaintate de Abram, pentru suprafața de 741,1504 ha, și de Nucet, pentru suprafața de 31,5120 ha. De asemenea, s-au întocmit referat și proiect de ordin al prefectului în vederea trecerii în proprietatea privată a izlazurilor validate (în 2023) în favoarea comunei Sânnicolau Român pentru suprafața de 876,4782 ha.
„Suntem în topul administrațiilor județelor din România care fac eforturi susținute de reconstituire a dreptului de proprietate al cetățenilor. Am făcut din acest demers o prioritate a mandatului meu de prefect, avem datoria de a repara aceste nedreptăți istorice”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0