Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 23, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1990 vizualizari
Liberalul Radu Stroe (foto) a fost constrâns să demisioneze din postul de ministru de Interne. Presiunea publică și politică (din PNL) rezultată în urma stângăciilor verbale (și nu numai) ale lui Stroe, dovedite în timpul gestionării crizei de după catastrofa aviatică din Munții Apusei, pare să stea la baza auto-mazilirii liberalului. Acesta, după ce a declarat că „nu e treaba MAI cu ce zboară medicii” și că „avionul SMURD este pentru salvare de vieți și nu pentru alte activități”, a mai comis-o o dată menționând că își reproșează că incidentul de luni s-a produs în mandatul său. Se pare că președintele PNL, Crin Antonescu, a cerut ca Radu Stroe să își dea demisia.
Joi, la ora 15, acesta își va anunța decizia, exact în ziua în care una dintre victime, medicul rezident Aurelia Ion, a fost înmormântată. Presa centrală vehiculează deja două nume pentru fotoliul ministerial de la Interne: primarul Sibiului, Klaus Iohannis și fostul ministru de resort, Cristian David (acum ministru pentru românii de pretutindeni). Tot azi, la un sfert de oră după declarația de presă a lui Stroe, premierul Victor Ponta va ieși în fața presei pentru a vorbi despre situația de la Guvern. Nu ar fi de mirare dacă șeful Executivului ar profita de situație pentru a opera o mai amplă remaniere.
UPDATE (15:06) – Radu Stroe s-a despărțit de funcția de ministru făcând o declarație de presă în care și-a cerut scuze pentru declarațiile făcute și care au lăsat impresia unui om relaxat, nepăsător. De asemenea, liberalul a menționat că se va demonstra rapid că structurile Ministerului de Interne și-au făcut datoria și că au acționat cum trebuie, neregulile aflându-se în curtea altor instituții ale Statului.
sept. 25, 2024 0
sept. 11, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 21, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0