Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
mai 17, 2015 Andrei Şandor Editorial 3 7494 vizualizari
Primarul Bolojan reinterpretează metoda Năstase din 2003. Atunci, fostul premier a făcut un referendum de două zile pentru adoptarea noii Constituții. La Oradea, cetățenii mai sunt chemați o dată la urne în speranța că, de data asta, vor ieși în proporție de minimum 30% pentru ca scrutinul să fie valid. Iar rezultatul de la Sânmartin, e pus la borcan. După o campanie destul de agresivă pentru ca mulți să își pună întrebări privind eventualele interese obscure care se ascund în spatele fuziunii cu comuna vecină, lumea n-a ieșit la vot. Oricât de nepolitic ar fi subiectul și oricât de corect (în perspectivă de 15 – 20 de ani) ar fi demersul, principalul promotor al proiectului trebuie să recunoască: este prima sa mare înfrângere electorală începând cu 2008, anul în care a candidat pentru prima dată pentru funcția deținută și acum.
Știindu-se pe un destul de mare val de apreciere și de simpatie, Ilie Bolojan a făcut în repetate rânduri apel la alegătorii din oraș. Cunoașteți textul-șablon aproximativ: „Îi rog pe orădeni ca dacă au avut încredere în mine (până acum sau la alegerile anterioare) să aibă și de data asta și să iasă la vot…”. Iar apelul harnicului primar, care, comparativ cu ultimul mandat al lui Petru Filip, a făcut atâtea pentru municipiu, a funcționat cam de fiecare dată. În funcție, desigur, de miza pentru orădeni a scrutinulu. L-am auzit cu aceleași cuvinte pe Bolojan înainte de localele din 2012, înainte de referendumul din 2012, înainte de parlamentarele din același an, înainte de europarlamentarele din 2014 și înainte de prezidențialele din 2014.
De data asta, înainte de referendumul unificării cu Sânmartinul, primarul nostru nu a mai folosit expresia de mai sus, dar ideea a fost aceeași: să avem încredere în viziunea lui și în faptul că dezvoltarea urbei și bunăstarea noastră depind de extinderea teritorială a Oradiei. Și să mergem la vot. Mai puțin de 30% dintre cetățeni s-au conformat. Oricine orice ar spune, un asemenea grad de absenteism ar trebui să fie un imens semn de întrebare. Doar că, încă din după amiaza zilei de 10 mai, de când a început să devină clar că referendumul de la Oradea nu va fi valid din cauza prezenței neașteptat de slabe la urne, pe internet (important mediu de difuzare a mesajelor în ultima vreme) au început să fie propagate „cauzele” eșecului.
Oameni din anturajul primarului Bolojan, fani înrăiți ai acestuia sau oameni care pică pe spate la orice idee a edilului-șef au vărsat maximum de venin împotriva „puturoșilor”, „proștilor”, „comozilor”, „dezinteresaților”, a celor care merg la vot doar dacă primesc mici și bere și a celor „tolăniți” în canapele în fața televizoarelor. E dreptul fiecăruia să aibă o opinie. Dar e la fel de mult dreptul oricui de a nu merge la vot. Poate pentru că nu a înțeles rostul / scopul. Poate pentru că ar vedea altfel dezvoltarea. Poate pentru că ar avea pretenția ca mai întâi să fie rezolvate probleme Oradiei vechi. Sau poate tocmai pentru că s-a încercat din start inocularea ideii că cine nu votează așa cum i s-a cerut pe sutele de panouri și afișe este un dușman al progresului și un „prost” sau „puturos”. Zeci de mii de oameni nu pot fi catalogați astfel, la grămadă. Și nici nu sunt cu toții adepți ai PSD și ai lui Mang.
Electoratul este același. Că sunt alegeri locale sau prezidențiale, că e referendum local. Orădenii au fost buni și au avut simț civic când li s-a cerut să pună ștampila pe candidații USL la parlamentarele din 2012? Idem acum 6 luni, când au fost rugați să îl mai crediteze o dată pe Bolojan și să voteze Iohannis? Atunci nu au fost „proști” și „puturoși”? Parcă nu-mi vine a crede că au înțeles mai bine și le-a păsat mai mult să-i facă demnitari pe Drăghici, Cherecheș, Cupșa, Boeriu și Bodog decât să meargă să aprobe fuziunea bunăstării personale. Și nici că au conștientizat la maximum pericolul ca Ponta să devină președintele țării, dar nu înțeleg ce bine o vor duce dacă din Oradea va face parte și Sânmartinul. Alegătorii sunt aceiași. Și ceva s-a rupt între ei și Bolojan.
Dar acestor „inconștienți” care nu ies la vot decât dacă primesc pomană (s-a dat ceva în 16 noiembrie?) li se mai acordă o șansă. Vor fi făcute eforturi pentru atingerea pragului. În 14 iunie se va mai răzui o dată. Și poate că aproape 30% dintre orădeni vor cere fuziunea. Ni se promite că va fi și ultima dată, în ceea ce privește acest subiect. Dacă nu iese nici de data asta, mă aștept inclusiv la o demisie a lui Ilie Bolojan.
Că vorba unor fani fanatici de-ai săi care se exprimă mai mult pe internet, „Orădenii nu vă merită!”…
mai 26, 2016 0
mai 23, 2016 0
mai 23, 2016 0
mai 19, 2016 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0
`stiu ca e un editorial si nu un articol de ziar. stiu ca e la moda de asemenea sa dam in bolojan ca are tarie si consecventa, dar(!) nu e corect sa il acuzam pe bolojan pentru ca unii care cred in proiectul alipirii au gura sloboda, si insulta. si altii care nu cred in proiectul alipirii au gura sloboda si insulta. si altii care-s indiferenti insulta. sa faci legatura asta intre un votant pro-alipire ce insulta si bolojan e exagerat. a insultat bolojan pe cineva? nu! atunci nu il acuzati pe el. e ca si cum varu-tau ar fura o masina si ti s-ar interzice tie drepturi cetatenesti din cauza lui. bolojan chiar si-a asumat exemplar parte din vina zicand ca poate n-a facut o informare destul de completa in oras.
insa, daca electoratul e acelasi.. daca eliminam pe cei ce au vrut sa boicoteze refendumul (ordine de partid, chit ca nu-s multi; sau etnici), ati facut voi o sondare a oradenilor: de ce nu au participat? bolojan a recunoscut: cu toate afisele sunt unii care nu stiau! eh, aerieni or ba, dar sunt. cand ai afise cu VOT pe toti stalpii, in mijloacele de transport in comun si scrisori in posta, si nu te prezinti la vot, nu e aia indiferenta? un pic de interes, sa citesti despre ce e vorba, si sa-ti faci datoria si sa votezi, e de asteptat. ne laudam cu democratie functionala, dar adevarul e ca oradea nu prea stie ce e aia democratie participativa: cati au participat la ultimele 5 marsuri (cel pentru carucioare: 2 pers, cel pentru defrisari: 3 pers, mars pentru legile SRI de interceptare – nimic, marsuri pro-viata, or marsuri in campanie – putini). in cluj, in campanie au marsaluit peste 20 mii oameni! la orice mars (incl. cel legat de legile de interceptare SRI) participa peste 200 de oameni. pt rosia montana, cianuri, gaze de sist, etc. cati au iesit in strada la revolutie in oradea? cati ies in cluj or in timiosara? adevarul e ca simtul civic in oradea e putin alterat. prin ce mijloace isi arata cetateanu simplu puterea si autoritatea asupra celui ce e la putere, ales democratic, in afara ca odata si-a dat votul?
adevarul e ca lipsa participarii la vot e o lipsa de opinie: daca la alegerile parlamentare lipsa la vot nu conteaza si poa sa iasa un partid castigator si majoritar cu 10% din voturi, daca presupunem cazul ca 81% din cetateni lipsesc de la vot (boicoteaza cica), atunci dece s-ar lua in calcul prezenta la referendumuri? boicotul ti-l arati votand pentru altceva, un alt partid, sau votand NU.
in europa occidentala exista mai multe tari democratice in care votul e obligatoriu, si democratia functioneaza!
care e vina unui politician daca electoratul se cearta intre ei? care e vina ta, d-le editor, daca eu ma cert cu sotia mea? chiar daca ar fi sa zicem pe tema articolului tau? si ca eu as fi un fanatic de-al tau..
stiu, e o moda impusa sa acuzam pe bolojan si sa facem opozitie (fie politica, fie a presei – de parca ar fi gresit sa laudam lucrurile bune…)
ideea e ca proiectul are o larga accepare publica, cca. 96% (cine n-a votat nu e luat in considerrare, pentru ca nu le stim opinia), si merita in aceste conditii sa nu ratam oportunitatea alipirii daca tot stim ca poporul isi doreste!
PNL-ul nu a acuzat ca cei ce n-au votat ar fi in opozitie fata de administratia curenta, stim toti ca n-are mang atatia fani. voi induceti subtil asemanarea asta!
votul e o responsabilitate. presa are o responsabilitate: incl. educativa si de a promova si ajuta la raspandirea ideilor bune! (cum e democratia, participarea la vot). m-as fi asteptat ca voi sa acuzati indiferenta.
iar faptul ca voi faceti inca o legatura intre acest proiect si gradul de acceptare la primarului, ridica un semn de intrebare asura independentei si echidistantei si a obiectivitatii dvs.! nu stiu cat de conectati sunteti (ma mir si eu ca zic asta, voi fiind din presa!) la lumea din jurul vostru, dar daca s-ar face un referendum pentru demiterea lui bolojan, va asigur ca referendumul acela ar cadea, fie din neparticipare, fie din voturi cu Nu!
amu m-ati facut sa scriu un editorial cat al vostru de lung, dar chiar cred ca gresiti.
E la fel de la moda sa dai in Bolojan (vorba antecomentatorului) cat de la moda e sa il tot lauzi. Sunt puncte de vedere si puncte de vedere. De ce sa fie valabile numai cele care concorda cu ce vrea primarul si ai lui?
eu nu il laudam pe primar, ci ma legam de argumentele si rationamentul prin care il acuza editorialistul pe bolojan pentru ceea ce n-are legatura cu el (cel din urma), nu pentru faptul ca editorialistul are un punct de vedere diferit.
sa il acuzam insa doar pentru ca altii il lauda, e ca si cum am zice ca vitamina C nu e buna doar pt ca toti doctorii si farmacistii si mamele noastre zic ca e buna.. nu cred ca e intelept ca din astfel de frustrari („e prea mult sa tot aud atata ca e sanatoasa vitamina aia!”) sa facem anti-campanie initiativelor bune.