Actualizat martie 29th, 2025 7:04 PM
feb. 04, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 3573 vizualizari
Într-o iarnă în care, pe lângă evidentele probleme datorate vechimii sistemului și centralei de pe Borșului, încălzirea din Oradea a lăsat de dorit, Opoziția locală pornește demersuri în vederea obținerii mazilirii directorului general de la Termoficare SA, Stănel Necula (care e și administrator special al Electrocentrale Oradea SA). La o zi după ce grupul de consilieri social-democrați au refuzat să voteze materialele legate de termie prezentate în ședința extraordinară a legislativului – pe motiv că nu a fost lămurită starea de incompatibilitate în care s-ar afla Necula (n.b.: arătat ce degetul pentru că e la șefia ambelor instituții „termice” încasând salarii grele) – conducerea PSD Oradea a ieșit la un nou atac.
Consilierul Adrian Stângă, flancat de colega sa, Adelina Coste, și de liderul organizației municipale, Liviu Sabău Popa, a dat citire unei scrisori deschise în care sunt prezentate motivele pentru care, cred pesediștii, primarul Ilie Bolojan ar trebui să îl mazilească pe Necula. Printre cele invocate se numără faptul că au fost făcute lucrări „planificate” pe rețea după pornirea sezonului de încălzire centrală, dar și aparenta indolență a managerului care nu ar fi luat măsuri pentru ca la Electrocentrale să existe stoc suficient de cărbune. Reamintim că, la începutul lunii ianuarie, însuși primarul Bolojan a recunoscut că nu știa că în apartamentele orădenilor sunt probleme cu încălzirea, respectiv că două contracte de livrare a cărbunelui nu au fost onorate în proporție de 100%.
Pornind de la toate acestea și arătând că, în ciuda serviciilor deficitare, Termoficare SA nu a făcut nimic pentru a-i despăgubi pe clienții prejudiciați (care au fost nevoiți să compenseze lipsa agentului termic de la oraș cu calorifere electrice sau alte modalități de asigurare a confortului în zilele geroase și care sunt puși la plată la prețul integral al gigacaloriei), PSD Oradea cere demiterea managerului Stănel Necula. Social-democrații vor porni și o petiție online cu acest subiect, dar orădenii nemulțumiți de serviciile termice pot să semneze și la sediul din Piața Unirii al partidului de opoziție, respectiv la cabinetele parlamentare aparținând deputatului Sonia Drăghici (pe str. Cantemir) și senatorului Florian Bodog (Bulevardul Dacia).
Președintele Liviu Sabău Popa a recunoscut că PSD vrea în continuare să îi sprijine pe orădenii care doresc să invoce prevederle contractuale în lupta pentru despăgubiri din partea Termoficare SA, însă nu are pe cine să ajute. „De câd am propus prima dată această modalitate de a acționa (n.b.: sfârșitul lunii octombrie – început de noiembrie 2015), niciun cetățean nu ne-a căutat”, a spus dezamăgit liderul PSD Oradea.
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
mart. 11, 2019 0
aug. 30, 2017 0
mart. 29, 2025 0
mart. 29, 2025 0
mart. 29, 2025 0
mart. 29, 2025 0