Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 10, 2016 Andrei Şandor Administrație, Politică 0 3818 vizualizari
Ultima ședință ordinară a actualului Consiliu Local nu s-a desfășurat în totală concordie a aleșilor. Fiind în plină campanie electorală, Opoziția și-a făcut iar auzită vocea. Chiar și în particular, grupul PSD fiind curtat de Ilie Bolojan înainte de debutul ședinței de marți, 10 mai. Edilul PNL-ist s-a așezat lângă Adelina Coste și Adrian Stângă pentru a se interesa de intențiile social-democraților privind proiectele de hotărâre trântite înainte de Paște.
Bolojan le-a explicat consilierilor Opoziției că preferă să retragă din start materialele vizând donațiile de drum public, decât să se trezească din nou cu ele respinse, situație care ar însemna că ele nu mai pot fi repuse în curând pe ordinea de zi a unei ședințe de Consiliu Local. Deci solicitanții de autorizație de construcție cu pricina ar rămâne blocați o vreme. Iar PSD-iștii i-au și luat o grijă de pe cap primarului: i-au comunicat că rămând consecvenți votului de data trecută. Prin urmare, șeful Primăriei a luat act de decizie și a hotărât retragerea acelor puncte. Azi, grupul PNL a fost complet (14 voturi). Doar că din grupul UDMR au fost prezenți doar doi consilieri – viceprimarul Huszar Istvan și Kiss Gabor -, deci coaliția de guvernare locală nu a putut aduna cele 18 voturi necesare pentru adoptarea hotărârilor care cer majoritate calificată.
Tot azi, având în vedere că s-au adunat 16 voturi de la liberali și maghiari, Consiliul Local a adoptat într-un final proiectul respins luna trecută (prin abținerea grupului PSD), care prevedea mandatarea reprezentanților Municipiului Oradea în Adunarea Generală a Acționarilor de la Electrocentrale SA pentru aprobarea situațiilor financiare ale societății la data de 31 decembrie 2015. Reamintim că, în precedenta ședință de plen, după respingerea proiectului de hotărâre, administratorul special al companiei, Stănel Necula, și primarul urbei au criticat poziția PSD argumentând că nedepunerea în termen a acelor hârtii poate duce chiar și la declararea falimentului Electrocentrale SA.
Candidat la funcția de primar, Adelina Coste (PSD) a ținut să se pronunțe și cu privire la materialul aferent aprobării situațiilor financiare ale Municipiului Oradea pe anul 2015. Consilierul social-democrat a profitat să se lege și de rapiditatea și de lejeritatea cu care legislativul a trecut peste Raportul anual al primarului despre starea economică și socială pe anul trecut a orașului.
Pornind de la cifrele și situațiile mai degrabă pozitive trecute în cele două proiecte (n.b.: dintre care Raportul nu era pentru a fi votat, ci doar, eventual, discutat), Coste a declarat că „orădenii nu trăiesc din (acele) cifre”, ci, majoritatea, din salarii extrem de mici inclusiv din mult lăudatul Parc Industrial. Uneori lefuri de 600 de lei, susține candidatul PSD. Având în vedere acest aspect, grupul de Opoziție a anunțat că nu va vota pentru adoptarea situațiilor financiare. „Mișcat” de cele auzite, primarul nu a scos o vorbă abținându-se chiar și de la o reacție politică, spre deosebire de ședința trecută când i-a dat Adelinei Coste o serie de replici acide
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0