Actualizat octombrie 6th, 2024 12:47 AM
mart. 11, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1905 vizualizari
Situație aproape incredibilă în Bihor: șeful Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, Virgil Bercea (foto), a devenit inculpat într-un dosar instrumentat de DNA. Este vorba despre cazul de care nu este străin nici primarul de Beiuș, Adrian Domocoș, cel care se și află în stare de arest preventiv în această cauză (link). Marți, 10 martie, pe rolul Curţii de Apel Oradea a fost înregistrat rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție orădeni cu privire la Domocoș și Bercea. Aceștia și alte 8 persoane sunt trimiși în judecată. În timp ce, după cum se știe, în dosarul cu pricina, primarul de Beiuș este acuzat inclusiv de luare de mită, abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul, episcopul Bercea apare în dosar purtând crucea unei presupuse dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul. Cazul este completat de fostul administrator al Episcopiei Greco-Catolice, Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, care se află sub control judiciar. „Dosarul se află în cameră preliminară, fiind fixat termen pentru verificarea măsurilor preventive pentru miercuri, 11.03.2015, iar termenul pentru verificarea cererilor şi excepţiilor în cameră preliminară este fixat pentru 2 aprilie”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Oradea.
Episcopia Greco-Catolică a anunțat că „aşteaptă o inştiinţare oficială din partea autorităţilor pentru a vedea exact capetele de acuzare aduse reprezentanţilor Episcopiei” și că va face publică o poziție referitoare la caz după ce va primi o copie a rechizitoriului.
apr. 17, 2024 0
apr. 12, 2024 0
mart. 15, 2024 0
iun. 20, 2023 0
oct. 06, 2024 0
oct. 05, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0