Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
ian. 21, 2012 Florin Coman Actualitate 1 1491 vizualizari
Bogătaşii invitaţi la vânătoare pe domeniul de la Balc au avut parte de o supriză în această dimineaţă (21 ianuarie). În jurul ore 8, când vânătorii s-au apropita de domeniu, au fost întâmpinaţi de membrii fundaţiei Vier Pfofen, care luptă pentru drepturile animalelor. Iubitorii de animale din Olanda, România sau Austria au început să joace tenis în faţa porţilor, mesajul lor fiind: “Ţiriac, trebuie să ţinteşti mingea, nu mistreţul”.
„Încercăm să-i aducem aminte lui Ion Țiriac că a fost un mare jucător de tenis și că ar trebui să joace tenis cu invitații săi, nu vâneze”, spune coordonatorul Vier Pfofen din România, Veronica Tulpan. „Vânătoarea la țarc ar trebui interzisă”, a declarat și Thomas Pieasch, directorul Centrului de Animale Sărbatice din cadrul Vier Pfofen.
Militanţii, deşi doar 20 la număr, au încercat să oprească accesul mangnaţilor pe domeniu postându-se în faţa porţilor. Vădit deranjaţi, invitaţii în frunte cu Elan Schwartzenberg (patronul Realitatea TV, post care, spre deosebire de alți ani, nu suflă nicio vorbă despre distracția din acest weekend al șefului), au oprit maşinile, dar au refuzat să iasă şi să comunice în vreun fel. Imediat membrii staff-ului de la Balc au ieşit şi au început să îmbrâncească protestatarii pentru a-I convinge să plece. La domeniu s-a deplasat și Poliția, sesizată de organizatorii care reclamau blocarea accesului autovehiculelor. Dar cei supărați pe cheful cinegetic anual au dovedit că mașinile pot trece fără nicio problemă: în momentul în care se apropie vreuna, „fileul” este tras într-o parte, iar vânătorii pot intra.
[nggallery id=640]
UPDATE – După masa de prânz, invitații lui Țiriac împreună cu gazda lor s-au întors în pădure pentru a doua partidă de vânătoare a zilei. În această seară, ei se vor distra pe muzica vedetelor Andreea Bănică și Corina Bud, urmând ca duminică să participe la a treia și ultima vânătoare (mai scurtă) de la Balc din 2012. Plecarea din Bihor a miliardarilor este prevăzută pentru după amiza zilei de duminică, 22 ianuarie. Un avion așteaptă încă de vineri pe Aeroportul de la Oradea, iar potrivit oficialilor aerogării, decolarea va avea loc în jurul orei 15.
dec. 18, 2015 2
dec. 19, 2014 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0