Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
aug. 24, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 5001 vizualizari
Prezentarea de către conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor a Raportului aferent activității din semestrul 1 al anului curent s-a lăsat cu sfaturi pentru cetățenii care se confruntă cu diverse probleme în ceea ce privește produsele achiziționate. La finalul raportului făcut public în cadrul Colegiului Prefectural de miercuri, 24 august, adjunctul Giani Cătălin Bura (foto) a cerut ca oamenii să fie atenți cum și ce cumpără. „Citiți etichetele înainte de a cumpăra, cereți bon fiscal pentru a dovedi că ați achiziționat produsul și sunați la telefonul consumatorului”, a spus reprezentantul CJPC.
Acesta a declarat că, în perioada următoare, instituția pe care o conduce va încerca să ofere o mai bună preluare a sesizărilor venite de la cetățeni și să soluționeze plângerile în ritm cât mai bun. De altfel, prefectul Claudiu Pop a remarcat implicarea CJPC în acțiuni prin care comercianții și furnizorii de diverse servicii sunt consiliați în materie de relație cu clienții. „E ușor să dai amenzi, dar e mult mai bine să acorzi consultanță”, a spus Pop.
Giani Cătălin Bura a venit în Colegiul Prefectural cu mai multe cifre pentru a prezenta activitatea Comisariatului. În primul semestru al anului 2016, din totalul de 765 de reclamații soluționate, 197 s-au dovedit neîntemeiate, 192 au fost întemeiate, iar 263 au fost rezolvate pe cale amiabilă. Produsele restituite în urma plângerilor cumpărătorilor s-au ridicat la valoarea de 133.655 lei. Adjunctul de la CJPC spune că au fost multe reclamații pe linie de telefonie mobilă și de electrocasnice.
Raportul CJPC Bihor poate fi descărcat și citit în detaliu. În caz de nevoie apelați 0219551 (telefonul consumatorului) sau 0259.431.817 (Protecția Consumatorilor Bihor).
mai 17, 2023 0
mai 31, 2017 0
mai 26, 2017 0
apr. 26, 2017 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0