Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
mart. 13, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 442 vizualizari
Duminică, 12 martie, în jurul orei 18.00, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe o stradă din municipiul Oradea, trei câini, din rasele celor periculoase și agresive, care erau liberi pe stradă și neînsoțiți, au atacat un alt câine, aflat tot pe stradă.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat cu operativitate la fața locului și, pe marginea drumului, au descoperit un câine, din rasa comună, de talie mică, cu multiple leziuni în zona capului și a gâtului, cauzate în urma mușcăturii de animale. Acesta a fost încredințat proprietarului, pentru a fi transportat de urgență la un cabinet veterinar, în vederea îngrijirii leziunilor suferite.
Din investigațiile efectuate, polițiștii au identificat cu operativitate proprietarul câinilor periculoși, implicați în incident, ca fiind o femeie de 37 de ani, din municipiul Oradea.
În imediata apropiere, polițiștii de la protecția animalelor au descoperit, liberi pe stradă și neînsoțiți, doi dintre cei trei câini, unul dintre aceștia întorcându-se, între timp, la domiciliu.
Cei trei câni ar fi fugit de la domiciliu în jurul orei 17.00, când un membru al familiei ar fi lăsat poarta deschisă, conform declarațiilor proprietarei.
Din verificările efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor cu privire la cei trei câini, toți din categoria celor periculoși și agresivi, deținuți de orădeanca de 37 de ani, s-a constatat că unul dintre aceștia nu avea microcip și că, niciunul dintre aceștia nu avea vaccinările și deparazitările obligatorii efectuate la zi. Totodată, polițiștii au constatat că niciunul din cei trei câini nu era declarat la poliție, obligație ce îi revine proprietarului conform prevederilor O.U.G. nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
În consecință, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au sancționat-o contravențional pe femeia de 37 de ani, care este proprietara câinilor respectivi, cu amendă în valoare totală de 5.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale în ceea ce privește neprevenirea atacului canin asupra altor animale, neidentificarea prin microcipare și neacordarea asistenței medicale, precum și pentru nedeclararea la poliție a celor trei exemplare canine.
Totodată, proprietarului animalelor i s-a pus în vedere ca, în termen de patru zile, să intre în legalitate în ceea ce privește obligațiile pe care le are ca proprietar al unor câini din categoria celor periculoși și agresivi.
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 05, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!